În condiţii pandemice deosebit de complexe şi mai ales complicate prin efectele lor devastatoare asupra condiţiei noastre umane, dar, păstrând nealterat şi pilduitor în suflet refrenul cântecului colindătorilor «lerui-ler», toată suflarea omenească e bine să rămânem sub Acoperământul Maicii Domnului, cu acea bucurie a depăşirii unui sfârşit de an stresant şi anxios, caracterizat prin inducerea unui sentiment permanent de frică faţă de cele lumeşti, însă, în pofida acestei stări de lucruri, credem că merită să ne bucurăm cu sfinţenie de această zi minunată a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, într-o zi a începutului vieţii de obşte, a îndreptării privirilor noastre către viitor, perspectiva fiind una proiectată peste exact o săptămână, la începutul Noului An calendaristic, pe care îl dorim să fie mai bun şi mai împlinitor prin Bunăvoinţa şi prin Creaţia Atotputernicului DUMNEZEU!
,,Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie până acum”!
Minunea Naşterii Domnului în peştera din Betleem, putem spune că încununează magia unui eveniment crucial care s-a petrecut cu mai bine de două mii de ani, aureolând cu Slavă dumnezeiască sărbătoarea care aduce atâta bucurie în sufletele smerite și în casele primenite ale credincioșilor cu vârstă şi fără vârstă, mai ales că la temeiul întrupării Fiului Lui Dumnezeu se află iubirea necondiţionată, atributul prin care Dumnezeu ne învață că adevărații Săi fii trebuie să dea dovadă de dragoste frățească și de smerenie plină de evlavie. Să ne minunăm şi să credem că Fecioara Maria, nimic altceva nu răspundea lui Iosif, decât numai acestea: ,,Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie până acum, că nu am cunoscut păcat și nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este întru mine, din Voia și din lucrarea Lui Dumnezeu este”, iar, Iosif, ca un om cugeta cele omenești, socotind că din păcat este ceea ce s-a zămislit! Dar, totuşi, ca un drept ce era, n-a voit să o vădească pe dânsa, ci voia să o lase pe ascuns și să se ducă de la dânsa undeva departe. Prin urmare, bucuria Crăciunului are, cu deosebire, un sens soteriologic, pentru că vine în lume Mântuitorul lumii, care va scăpa omenirea de păcat, de pandemie, iar, în cel de-al doilea rând, bucuria este trăită în zilele Crăciunului ca o manifestare a dragostei între oameni, după modelul dat nouă de către Însuşi Bunul Dumnezeu, iar această dragoste se exprimă, îndeosebi, prin gestul de a dărui celor dragi, pentru că fiecare om joacă rolul de Moș Crăciun și este menirea firească să joace acest rol! Făcând aceasta, dăruitorul creştin Îl regăseşte pe Dumnezeu Tatăl, Care a făcut primul și cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Mântuitor, Cel Care devine darul veșnic făcut nouă de către Preabunul Dumnezeu, iar acest dar, vine în lume aducând multe alte daruri: iertarea păcatelor, biruirea morții, vindecarea bolnavilor, învierea morților și nenumărate alte binefaceri despre care ne vorbesc sfinții Evangheliști în scrierile lor. Deci, preabuni creştini, să ştim că mai înainte de săvârșirea însoțirii prin cunoștința trupească, Preacurata Fecioară Maria s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt și creștea sfântul ei pântece, după ce a încăput în sine pe Dumnezeul Cel neîncăput. Se cunoaşte că, mai ales după ce s-a întors la casa ei, după o ședere de trei luni la Sfânta Elisabeta, s-a cunoscut că este îngreuiată, din zi în zi crescând dumnezeiescul rod și apropiindu-se de nașterea Sa, prin împlinirea vremii celei orânduite. Spre mirarea sa, însă, acest lucru văzându-l Iosif, a căzut în nepricepere și în mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă, iar, tulburându-se bătrânul, foarte, zicea în sine: «De unde i s-a făcut ei aceasta? Eu pe dânsa nu am cunoscut-o și nici măcar cu gândul n-am greșit și iată că se vede îngreuiată, vai, mie, ce s-a făcut, cu cine a căzut? Cine a înșelat-o pe dânsa? Și ce voi face eu? Nu știu! O voi vădi pe ea, ca pe o călcătoare de lege sau voi tăcea rușinea ei și a mea? Pentru că de o voi vădi pe dânsa, apoi, cu adevărat, după legea lui Moise, o vor ucide cu pietre și eu mă voi socoti ca un tiran, dând-o spre moarte cumplită. Iar dacă, nevădind-o pe dânsa, voi tăcea, apoi, voi lua parte la a ei desfrânare. Deci, ce voi face? Nu mă pricep! Voi izgoni-o pe ea în taină, ca să se ducă oriunde va vrea sau să mă duc de la dânsa într-altă parte depărtată, ca să nu mai vadă ochii mei o rușine ca aceasta», ceea ce confirmă pe deplin faptul că Naşterea după trup a Domnului este evenimentul cel mai important din istoria mântuirii neamului omenesc, pentru că «Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci, doar ca lumea să fie mântuită prin El» (Ioan III, 17) şi să ne ridice pe noi la ceruri, ca să se realizeze înălţarea noastră duhovnicească în Împărăţia cerurilor. Desigur, desluşindu-se acest act divin, săvârşit pentru mântuirea noastră, s-a subliniat un adevăr: «Coborârea lui Dumnezeu este înălţarea omului», motiv pentru care Sfântul Atanasie al Alexandriei spune că «Mântuitorul, prin Întruparea Sa, a coborât cerul pe pământ, pentru ca noi să ne înălţăm la cer», iar Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că «numai rămânând Dumnezeu, în coborârea Sa la firea noastră, a putut vindeca rănile ei», mai ales prin harul Său cu care a venit în lume, aşa cum ne încredinţează Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, care ne spune: «Şi Cuvântul S-a întrupat şi a locuit între noi şi am văzut slava Lui ca o lumină născută din Tatăl, plin de har şi de adevăr» (Ioan I, 14). Ca urmare, să fim bine înţeleşi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre văd în Întruparea Fiului Lui Dumnezeu faptul cel mai de seamă în istoria mântuirii, împăcarea omului cu Dumnezeu şi înnoirea firii omeneşti, după menţionarea semnificativă a Sfântului Apostol Pavel, care spune: «Cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi» (II Cor. V, 17), pentru ca Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne întărească la Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos!
«Îngerii înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peștera ca un cer, fiind culcat într-însa Stăpânul»!
Îmbogăţiţi fiind în suflet de învăţăturile pe care Părintele Ceresc le descoperă prin Întruparea Fiului Său iubit, se cuvine să aducem slavă Celui ce Se sălăşluieşte în ieslea Betleemului şi să întâmpinăm acest preamărit praznic, aducând Mântuitorului lumii darurile noastre cele bogate. Noi, trebuie să împlinim voia Lui cea sfântă prin viaţă curată, prin fapte bune, ca să sălăşluiască în sufletele noastre roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, blândeţea şi înfrânarea (Galateni V, 20-22). Dreptmăritorilor creştini, în această preasfântă zi, când Fiul Lui Dumnezeu Se coboară între noi, să ne ridicăm gândurile noastre de la cele pământeşti la cele cereşti, să ne bucurăm duhovniceşte pentru că «Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat, născându-Se Hristos – cum spune o cântare de la slujba Vecerniei – astăzi, Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit», iar, pentru aceasta se cuvine să ne străduim a trăi după pilda Lui, cum ne învaţă Apostolul neamurilor: «Cine zice că petrece întru El, dator este să umble precum Acela a umblat» (I Timotei II, 5), doar spre mântuirea noastră! Aşadar, de două mii de ani sărbătorim, cu acest preafrumos imn, luminosul Praznic al Naşterii Domnului, un prilej minunat de aleasă bucurie creştinească, pentru că ne aminteşte de Întruparea cea mai presus de fire a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel Care a fost trimis «pentru ca lumea să se mântuiască prin El» (Ioan III, 17). Ca un simbol nepieritor, venirea Mântuitorului în lumea noastră pământească este asemănată răsăritului soarelui care, înlăturând întunericul, aduce lumină şi viaţă pentru întreaga făptură omenească. De aceea, vestea Naşterii Domnului, pe care o aducem în fiecare an, poate fi privită şi ca o veste cutremurătoare şi greu de pătruns pentru suflet şi pentru mintea omenească! Fiul Lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Se naşte pe pământ, ca om, «pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire», aşa cum şi noi mărturisim în Simbolul de credinţă care este «Crezul»! Deci, încredințat lucru este că dumnezeiasca Fecioară s-a închinat până la pământ Celui născut dintr-însa, Care era culcat în iesle și pe Care, cu mirare, Îl înconjurau nevăzut, cetele îngerești, adeverind despre aceasta prin cuvintele: «Îngerii înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peștera ca un cer, fiind culcat într-însa Stăpânul. Lângă iesle erau legați un bou și un asin ca să se împlinească Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el și asinul ieslea Domnului său. Boul acela și asinul erau aduși de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioară cea îngreuiată ca s-o ducă deasupra sa pe cale, iar pe bou îl adusese Iosif, ca să-l vândă și să plătească datornicul bir împărătesc, pentru ca să cumpere cele de trebuință. Acele dobitoace necuvântătoare stând lângă iesle, cu aburul lor Îl încălzeau pe Prunc în frigul iernii și așa slujeau Stăpânului și Făcătorului lumii! De aceea, cu ocazia Crăciunului, înainte de a aștepta daruri, ar trebui ca noi să fim primii care dăruim, pentru că darul se dovedeşte ca o manifestare a dragostei frățești care face ca starea noastră de bucurie să nu rămână doar pentru noi, ci, să se răspândească și la ceilalți» cu adevărată credinţă şi cu o iubire nesfârşită! Întruparea Cuvântului Lui Dumnezeu este semnul dragostei Creatorului şi dovadă că după ce a făcut Dumnezeu lumea, nu a părăsit-o şi nu a lăsat-o la voia întâmplării, ci, îi poartă de grijă şi-l caută pe om ca să-l mântuiască. El este cu noi prin învăţătura Sa dumnezeiască, prin faptele Sale minunate, prin pilda vieţii Lui fără prihană, dar, mai ales prin Trupul şi Sângele Său, prin care ne împărtăşim în Sfânta Cuminecătură, pentru că prin Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului se desăvârşeşte unirea noastră cu El. Numai prin această Sfântă Taină, Dumnezeu se uneşte cu firea noastră cea stricăcioasă pentru a îndumnezei în acest fel omenitatea, prin primirea ei la părtăşia cu divinitatea, adăugând cuvântul Apostolului Pavel: după cum «puţin a luat dospeşte toată frământătura» (I Corinteni V, 6), tot aşa şi acest Trup, făcut nemuritor prin puterea lui Dumnezeu, o¬da¬tă introdus în noi, schimbă şi tran¬sformă întregul nostru trup după măsura Aceluia Care a biruit moartea şi Care s-a făcut Izvor al vieţii noastre! Cu prilejul Sărbătorii Nasterii Domnului, să-L rugăm pe Bunul şi Atotputernicul Dumnezeu să facă din casa noastră peștera din Betleem, iar din sufletul nostru ieslea în care să se nască Pruncul Iisus, Cel Care, cu harul Duhului Sfânt, să ne aducă bucurie şi pace în viaţa noastră, pentru ca Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne întărească la Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, AMIN!
VASILE GOGONEA
