Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu este bogat și milostiv în îndurări şi Se așteaptă ca darurile pe care le primim de la El, printre care și iertarea păcatelor, să le împărtășim și semenilor noştri!

903

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 11-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 9, 2-12; Ev. Matei 18, 23-35 (Pilda datornicului nemilostiv), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este rânduită citirea din Sfânta Evanghelie a Parabolei care ne învaţă şi ne ajută să înțelegem că Dumnezeu este în același timp milostiv și drept, că iubirea milostivă a Lui Dumnezeu precede dreptatea Lui, fiindcă Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă la iertarea din inimă a greșelilor celorlalți, exemplificând prin pilda datornicului nemilostiv ceea ce se poate întâmpla atunci când nu vrei să-i ierți pe ceilalți, deși recunoștința pentru iertarea dumnezeiască a propriilor greșeli, întotdeauna, ar trebui să nască rugăciunea iertării față de toți oamenii! Să considerăm, aşadar, pilda din Evanghelia citită ca pe o mână întinsă de către Bunul Dumnezeu pentru îndreptarea noastră şi la fel cum este El de-a pururi iertător, să fim şi noi gata, în orice clipă, să acordăm iertare din toată inima noastră celor care ne greşesc personal, pentru că numai pe această cale vom putea rosti cu inimă împăcată şi curată către Tatăl Ceresc: «Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…», iar, dacă nu iertăm, facem din viaţa noastră un adevărat iad al duşmăniei şi al încrâncenării între oameni! Ca să-L putem iubi pe Dumnezeu, trebuie, în primul rând, să fim împăcaţi cu semenii noştri, să iertăm pentru ca să putem trăi în bună înţelegere cu semenii şi cu Dumnezeu! Pentru că noi, oamenii, nu putem trăi izolat, aşa cum ne obligă diriguitorii pandemiei, noi avem nevoie unul de altul, deci oamenii trebuie să comunice unii cu alţii! De aceea, ni se spune: «Să nu apună soarele peste mânia voastră», pentru că dacă trec mai multe zile fără să ne împăcăm, răul şi ura cresc în fiinţa noastră, iar, dacă e vorba despre un grup de oameni, ura aceasta se exprimă într-o tăcere cumplită, o tăcere în care clocoteşte mânia şi răutatea din suflet! Mulţi se ceartă în gând şi din când în când răbufnesc în afară cu insulte şi ameninţări, chiar bătăi până la sânge şi până la crimă, iar o asemenea viaţă este cumplit de apăsătoare, deoarece aducem iadul în noi, îl chemăm pe diavol în viaţa noastră prin răutate şi neputinţa de a ierta, ceea ce înseamnă că, în ultimă instanţă, pilda Duminicii acesteia are şi o dimensiune eshatologică, vizează Judecata de Apoi: “Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre” (v. 35), pentru că Stăpânul din parabolă este Însuşi Dumnezeu, iar slugile datornice suntem noi, care avem câte 10 mii de talanţi debite la Dumnezeu şi ne naştem cu această datorie faţă de Dumnezeul Cel bogat și milostiv în îndurări, Cel ce așteaptă ca darurile pe care le primim de la El, printre care și iertarea păcatelor, să le împărtășim și semenilor noştri!

,,Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine”?
Ca urmare, în Duminica a 11-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie, cu toţii vom asculta când se citeşte: «Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia Cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia lui și copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima» (Ev. Matei 18, 23-35). Chiar dacă ne repetăm, e bine să accentuăm unele lucruri, unele aspecte extrem de importante, deoarece, spune Mântuitorul, era un Împărat care avea slugi şi a vrut să facă socoteala slugilor sale, dacă vreuna îi datorează ceva. Și a găsit că unul din servii săi îi datora suma de 10.000 de talanți, o sumă uriaşă, dacă ar fi s-o traducem în valorile finanţiştilor de astăzi, pentru că ar însemna cam 10 milioane de dolari, iar, într-un limbaj criptic, ne spune Mântuitorul această cifră enormă, pentru ca să ne dăm seama de ceea ce urmează. Și acel datornic i-a căzut în genunchi și i-a spus să nu-l trimită la închisoare, așa cum era obiceiul, pentru că în situaţia în care cineva nu avea cu ce să plătească datoria la termen, era vândut și el, și soția, și copiii lui, și cu prețul luat pe ei era achitată până la urmă datoria! Așadar, i-a căzut în genunchi și s-a rugat să-l mai amâne, să-l mai păsuiască, să mai aibă răbdare o vreme, până face rost de bani, când îi va plăti totul! Înduioşat de rugămintea datornicului, Împăratul Ceresc, nu numai că l-a amânat, dar, pe loc, i-a iertat toată datoria, spunându-i: „Începând de astăzi, nu-mi mai datorezi nimic”, şi i-a dat drumul. Ca să fie învăţătura deplină, să precizăm că datornicul iertat de către Tatăl Ceresc, la rândul său, a întâlnit pe un altul, care era egal cu el în slujba aceluiași Împărat şi amândoi făceau parte din marea grupă a slujitorilor, iar cel de-al doilea slujitor îi datora celui dintâi doar 100 de dinari. Și acela, cu lacrimi, l-a rugat ca să-l mai păsuiască, pentru că nu are cu ce să-i plătească, dar datornicul nemilostiv, care fusese iertat la rândul său, căuta să-l sugrume, îl strângea de gât și-i spunea: «Plătește-mi tot, că am să te trimit la închisoare», dovedindu-se surd la rugămintea aceluia de a-l păsui și, într-adevăr, l-a azvârlit în închisoare pe el și pe cei ai lui din familie! Atunci, slugile celelalte de la curtea Împăratului s-au întristat când au văzut purtarea confratelui lor şi s-au dus și i-au spus Împăratului, Care l-a chemat pe primul și i-a zis: „Netrebnicule, eu ți-am iertat ție 10.000 de talanți, iar tu n-ai fost în stare să ierți fratelui tău, care este egal cu tine, 100 de dinari!” Pentru aceasta, nu numai că nu te iert, dar te trimit spre vânzare pe tine și pe toți ai tăi, pentru ca să-ți fie drept pedeapsă pentru lipsa ta de omenie şi de recunoştinţă! Mântuitorul Hristos ne arată că așa se va întâmpla cu oamenii care nu înțeleg să le ierte semenilor lor greșelile ştiute şi cele neştiute, pentru că Dumnezeu este bogat și milostiv în îndurări şi Se așteaptă ca darurile pe care le primim de la El, printre care și iertarea păcatelor, să le împărtășim și semenilor noştri!

«Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui»?
Să fim bine înţeleşi, Lui Dumnezeu Îi datorăm ființa, în primul rând, faptul că existăm, chiar dacă n-avem timp, poate, într-o viață atât de scurtă, să ne dăm seama ce înseamnă viața unui om! Dumnezeu l-a creat pe om ca o ființă întreagă din trup și dintr-un suflet nemuritor, un suflet care va participa în Împărăția lui Dumnezeu şi la lumina care se răspândește din Dumnezeu! De cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, nu știm să-I mulțumim Lui Dumnezeu pentru toate câte ne dă, începând cu sănătatea pe care ne-o promit globaliştii mânuitori de frică pandemică, pentru că darurile pe care le are fiecare om sunt daruri ale Lui Dumnezeu, mai mari sau mai mici, după cum crede El sau după cât poate omul să ducă în această viaţă pământească! Desigur, un om este mai inteligent decât altul, poate că are o memorie mai bună, altul are o putere de muncă mai mare, o îndemânare, unul are înclinație către știință, altul către muzică, altul către poezie! De la filosof și până la truditorul ogorului, tot omul are un dar, care este darul lui Dumnezeu și pe care el trebuie să-l cultive, să-l înmulțească, să nu-l îngroape în pământ! Talentul pe care-l are cineva, nu trebuie îngropat asemenea talantului şi nu trebuie să-i macine pe invidioşi! Talantul trebuie pus ca să lucreze și să se înmulțească, să rodească, să devină cel puțin dublu. În astfel de situaţii, Dumnezeu te va lăuda pentru că rodul vieții tale l-ai înmulțit, nu pentru Dumnezeu, Care este Omul bogat prin excelență, ci pentru tine şi pentru semenii tăi! Este o datorie față de Dumnezeu aceea de a-ți cultiva darul pe care l-ai primit, de a-l înmulți și de a-l pune în slujba semenilor tăi, pentru că, până la urmă, Preabunul Dumnezeu, nu pentru El cere aceste mulțumiri și aceste semne de recunoștință, ci tot pentru omul trăitor în această viaţă pământească! Dumnezeu ne iartă, desigur, pentru că este Atotmilostiv şi Atotiertător, de aceea, fiecare om să-şi răspundă în faţa propriei conştiinţe, pentru că atâta timp cât noi nu iertăm pe cei ce ne-au greşit, nu numai că nu-i drept să fim iertaţi, dar suntem şi mincinoşi, aşa cum a fost şi datornicul nemilostiv din această pildă! Evident că Dumnezeu vrea să ne facă mai curaţi şi mai blânzi pe dinlăuntru, să scoată toată otrava răutăţii şi a neiertării din noi prin acest efort mic de compasiune faţă de semenii noştri, mai ales că Împăratul Ceresc ne iartă foarte multe şi noi greşim foarte mult faţă de Dumnezeu! Dar, condiţia iertării noastre e foarte clară, deoarece Parabola datornicului nemilostiv, consemnată doar de către Sfântul Evanghelist Matei (18, 23-35), constituie răspunsul dat de Hristos lui Petru la întrebarea: «Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare, până de şapte ori? (Matei 18, 21), la care Hristos Domnul i-a răspuns: ,,Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22), cu precizarea că cifra şapte, în concepţia iudaică, exprimă desăvârşirea, iar aceasta ar însemna că poţi greşi fratelui tău de 490 de ori, numai că, «de 70 de ori câte 7», în calculul matematic al Lui Dumnezeu, înseamnă nu de 490 de ori, ci fără de număr, pentru că la Dumnezeu iertarea este infinită şi nu are limite matematice, iar Dumnezeu, fiind bogat și milostiv în îndurări, Se așteaptă ca darurile pe care le primim de la El, printre care și iertarea păcatelor, să le împărtășim și semenilor noştri!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here