În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Ioan 3, 13-17 (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Evanghelie ne ne aduce aminte că la 14 septembrie sărbătorim dumnezeiescul praznic al Înălţării Sfintei Cruci, una dintre cele 12 sărbători mari de peste an, pentru că în această mare şi sfântă zi, cu evlavie, va fi înălţată spre deosebită cinstire sfânta cruce. Se ştie că pentru noi creştinii Crucea este puterea lui Dumnezeu prin care ne mântuim (I Cor. 1, 18), este altarul pe care s-a adus jertfă Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii, deoarece simbolistica deosebită a crucii izvorăşte din valoarea jertfei adusă pe ea, o jertfă nouă, săvârşită de Arhiereul Noului Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, care a înlocuit toate jertfele vechi şi ne-a adus împăcarea desăvârşită cu Dumnezeu. Aşadar, la Sfânta Liturghie se va citi Evanghelia ce redă misiunea Domnului de a se jertfi pentru păcatele lumii ca Arhiereu al Noului Aşezământ şi că jertfa Sa a fost preînchipuită simbolic în Vechiul Testament, prin diferite acte de cult, simboluri şi proorocii în care se arată că atunci când poporul evreu, ieşit din robia Egiptului în drum spre Canaan s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise, Dumnezeu a trimis asupra lui şerpi veninoşi care muşcau poporul şi murea mulţime mare din fiii lui Israel. Dar, pocăindu-se, au cerut lui Moise ca să se roage la Dumnezeu pentru iertare şi atunci Domnul a zis către Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat, care se va uita la el, va trăi. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia” (Numeri 21, 5-9). Pentru că şarpele înălţat pe stâlp, care mântuia de moarte trupească pe cei ce priveau la el cu credinţă, simbolizează pe Mântuitorul cel înălţat pe Crucea de pe Golgota, Care mântuieşte de moartea cea veşnică pe oricine priveşte spre El şi primeşte cu credinţă jertfa Sa mântuitoare, Mântuitorul, Care Se afla în Ierusalim la sărbătoarea Paştilor din primul an al activităţii Sale publice, în convorbirea avută cu Nicodim, a arătat că rolul Său în această lume este de a se jertfi pentru viaţa lumii. Deci, preotul Nicodim, membru al Sinodului, întrezărind printr-o viziune clară că noul prooroc galilean «de la Dumnezeu a venit învăţător», stă de vorbă cu Domnul Iisus în mare taină, iar, Domnul îi vorbeşte despre împărăţia lui Dumnezeu, despre renaşterea spirituală a omului şi despre puterea vieţii veşnice izvorâte din jertfa Sa de pe Cruce. Pentru că îi spune Domnul: „Precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului pentru ca oricine crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 15). E foarte clar faptul că în tot timpul activităţii Sale, Mântuitorul va arăta în diferite rânduri că-Şi va pune sufletul pentru cei ce-L urmează şi că se va da pe mâna oamenilor păcătoşi care-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Deci, Marele Arhiereu al creştinătăţii este în acelaşi timp şi arhiereu şi jertfă pentru întreaga omenire aducând lumii răscumpărare veşnică! De altfel, Sfânta Liturghie este minunata şi dumnezeiasca perpetuare în timp a jertfei de pe Golgota, cu scopul de a se împărtăşi creştinii din roadele ei, în acest fel, Mântuitorul Hristos Se jertfeşte necontenit pentru a ne dărui mântuire. Aşadar, să ne înălţăm o clipă ochii sufleteşti spre jertfa de pe Golgota pentru un Om al suferinţei, prezis de proorocul Isaia (Isaia 53, 1-9). Încoronat de oamenii răi cu o cunună de spini, pironit în cuie la mâini şi la picioare, batjocorit de adâncul răutăţii omeneşti, trupul lui Hristos devine rug de durere pe care ard toate durerile lumii de ieri, de azi şi de mâine! Astfel, cu capul încununat de spini, El ne primeşte în împărăţia cerului cu inima străpunsă de suliţă, dar, arde de dragoste pentru noi! Aşadar, «Să ne apropiem, deci, cu îndrăznire de scaunul darului ca să luăm milă şi să aflăm har» (Evrei 4, 16) şi «Cu ochii aţintuiţi asupra lui Iisus» (Evrei 12, 2), să nu ne lăsăm copleşiţi, slăbind în lupta cu păcatul, ci, să mergem pe «calea cea vie croită nouă de Domnul» (Evrei 10, 20) prin fapte, dragoste şi dăruire faţă de aproapele, spre a ajunge în Împărăţia cea veşnică!
,,Sfantă Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, eu vin acum la tine cu speranţa că mă vei ajuta”!
Sfinţii şi Drepţii Dumnezeieşti Părinţi, Ioachim şi Ana, s-au chinuit multă vreme, căci în vremurile acelea cei care nu puteau a avea copii erau priviți ca fiind blestemați. Deci, după ani îndelungați de rugăciune stăruitoare, un înger al Domnului li s-a arătat și le-a prorocit că vor aduce pe lume o fiică prin care se va da mântuire la toată lumea, iar, astfel, aducând-o pe Preasfânta Fecioară Maria pe lume, cei doi sfinți au dus o viață bineplăcută Domnului. Pe când avea Fecioara Maria vârsta de 3 ani, au lăsat-o în biserică, așa cum era rânduiala pentru copiii făgăduiți Domnului! Sfântul Ioachim a trecut în pace la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, iar Sfânta Ana la 70 de ani. Dar, în fiecare an, prima sărbătoare a lunii septembrie ne aduce bucuria reîntâlnirii cu Maica Domnului, a cărei binecuvântată naștere o prăznuim în a opta zi, ca o proslăvire menită parcă să roureze curgerea anotimpului culorilor cu a Născătoarei de Dumnezeu necontenită ocrotire. Astăzi, cu toţii, să cuprindem în puţine cuvinte toată dragostea și recunoștința, toată evlavia și bucuria, toată sfiala și prețuirea pe care le nutrim față de Născătoarea de Dumnezeu, însă, cu smerenie și din dor nestins pentru Preasfânta, să rostim rugăciunile stăruitoare ale bunicilor după mamă ai Mântuitorului Hristos, Ioachim și Ana. Câte lacrimi, câte doriri, ce îndelungată așteptare până ce au primit vestea zămislirii celeia ce va deveni templu viu al prezenței Fiului lui Dumnezeu în lume, pentru că nimic din toate acestea nu a fost zadarnice. Prelunga nădăjduire și necurmatele rugăciuni am văzut că nu au rămas fără răspuns. Milostivirea Domnului s-a dovedit biruitoare asupra suferințelor celor doi, de-acum fericiți părinți. La vârsta lor înaintată, nimeni nu se mai aștepta, nimeni nu mai spera ca ei să dobândească mila Dumnezeului Celui Preaînalt. Câtă bucurie a trăit octogenarul Ioachim, atunci când îngerul Domnului i-a vestit: „Ioachime, grăbește-te de te pogoară la casa ta, căci soția ta, Ana, va zămisli”. Ce să mai spunem de noianul fericitelor lacrimi revărsate de Ana la auzul șoptitelor graiuri ale lui Gavriil Arhanghelul, solul trimis din Cer: „Bucură-te, Ano, căci vei naște o fiică pe care o vei numi Maria și de care se vor bucura toate neamurile pământului”. Aşadar, în acest fel s-au petrecut lucrurile într-o aparent prozaică zi de decembrie, statornicită de tradiția ortodoxă în data de 9, când în calendarul nostru serbăm zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Și iată, după nouă luni, așteptarea, emoția au dat în clocot și s-au revărsat în lume ca negrăită bucurie și împlinire, pentru că Maria, mult dorita pruncă, s-a născut în casa drepților și rugătorilor ei părinți, a cărei locație este fixată de tradiția ortodoxă în Mănăstirea «Seidanaghia» (Sfânta Fecioară), aflată în proximitatea Bisericii Sfântului Mormânt. În partea dreaptă a bisericii principale a chinoviei, închinată praznicului Întâmpinării Domnului, s-a ridicat paraclisul Sfintei Ana, mama Sfintei Născătoare de Dumnezeu, asociată cu anii prunciei Preacuratei Fecioare. Se spune că mănăstirea a fost înălțată pe locul unde se găsise cândva casa drepților Ioachim și Ana, iar, sub biserica mănăstirii se află trei peșteri. Conform tradiției, în prima s-a născut Sfânta Fecioară, a doua era locul de rugăciune a Anei, iar cea de-a treia a adăpostit, inițial, mormântul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, ale căror trupuri, ulterior, au fost mutate în biserica din grădina Ghetsimani. În scrieri mai vechi se prezintă casa bunicilor Mântuitorului undeva în apropierea Porții Sfântului Ștefan din cetatea 
Ierusalimului, chiar în proximitatea ruinelor Scăldătorii Vitezda. Însă, revenind la ziua nașterii Mariei, tradiția consemnează negrăita uimire ce i-a cuprins pe toți, văzând frumusețea pruncei, boțul de aur curat din care va străluci Soarele dreptății, Iisus lumina lumii. La opt zile după naștere, Ana și Ioachim au chemat rudele și prietenii, oferind un ospăț întru nespusa bucurie și binecuvântare primită. Tot atunci, conform uzanței iudaice, au pus numele copilei, «MARIA», însemnând Doamnă, Împărăteasă. S-a ales numele de Maria, nu întâmplător, pentru că Fecioara Maria este Doamnă prin vrednicia ei de mamă a lui Hristos Cel întrupat. Copila Anei a primit numele Maria, căci cu adevărat ea va deveni Împărăteasa îngerilor și Doamna întregii lumi. Unii tâlcuitori au văzut în numele Maria, prin cele cinci litere componente, un adevărat acronim, concentrarea virtuților celor cinci femei renumite din istoria Vechiului Testament: litera «m» de la Miriam, sora lui Moise și a lui Aron; litera «a» de la Abigail, femeia cea frumoasă și înțeleaptă a lui Nabal; litera «r» de la Rahila, soția lui Iacob; litera «i» de la Iudit, văduva cu viață aleasă; iar litera «a» de la Ana, soția lui Elcana și mama lui Samuel. Deci, întorcându-ne la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, să ne bucurăm cu sfântă bucurie, căci nu prăznuim nașterea unui sfânt, ci a celei mai sfinte decât toți sfinții. Să ne desfătăm cu o duhovnicească veselie, că Împărăteasa îngerilor din pântece neroditor a răsărit, ca neamul omenesc să se bucure de nașterea din ea a Răsăritului Celui de Sus. Fără praznicul Nașterii Maicii Domnului, noi nu am putea concepe celelalte zile sfinte ce țin de împlinirea planului de mântuire a neamului omenesc. De sărbătoarea Sfinţii Ioachim şi Ana, azi, 9 septembrie, credincioşii pot rosti cea mai puternică rugăciune, despre care se spune că îndeplineşte orice dorinţă: ,,Într-un moment de durere, Sfantă Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, eu vin acum la tine cu speranţa că mă vei ajuta şi cu inima plină de veneraţie. Tu eşti o făptură preaiubită de credincioşi, şi mai ales de femei, pentru că, datorită sfinţeniei vieţii tale, ai fost aleasă de Dumnezeu să fii vrednică, să fii mama Sfintei Fecioare Maria, care este binecuvântată între toate femeile şi Născătoare de Dumnezeu. Plini de încredere şi de veneraţie pentru minunatele haruri pe care le-ai primit, te rog, o milostivă Sfântă Ana, să binevoieşti a mă primi în grupul celor pe care-i ocroteşti în mod deosebit. Ia-mă sub puternica ta pază şi dobândeşte-mi de la Dumnezeu harul să pot avea o căsnicie fericită, până la adânci bătrâneţe, să am copii şi să mă aperi de necazul nerodirii. Ajută-mă să mă bucur de acele virtuţi cu care tu ai fost înzestrată din plin. Ajută-mă să-mi recunosc greşelile, să le plâng cu amar, să am o iubire înflăcărată faţă de Iisus şi de Maria şi să pot fi de folos semenilor necăjiţi din preajma mea. Vreau să pot dărui şi eu săracilor aşa cum ai făcut tu şi blândul Ioachim, soţul tău. Fereşte-mă în viaţă Prea Sfântă Ana de orice primejdie trupească şi sufletească şi să fii lângă mine în clipele de boală, de necaz şi de primejdie, până la sfârşitul vieţii mele. Cu ajutorul tău vreau să ajung la cer, unde s-o pot lăuda împreună cu tine, pe Fecioara Maria, fiica ta. Amin”!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
PS Astăzi, 9 septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de călugări, preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Hramul Mănăstirii din localitatea Târgu-Logreşti
