Ca la noi, la nimeni – Deocamdată, Preș. Klaus Iohannis vorbește, dar nu are de gând să plece!

288
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „De fiecare dată când o organizație sau un profesionist consideră că a atins succeul, atunci progresul se oprește” – Thomas J. Watson Jr.

„Președintele Klaus Iohannis a făcut, ieri, marți, 12 martie 2024, opra 17:00, o declarație de presă pe tema NATO”, a anunțat Administrația Prezidențială. Nu s-au oferit și alte detalii. Fără jurnaliști și întrebări, ca nu cumva să apară vreuna incomodă, probabil. Dar președintele României iată că nu este mut și poate vorbi, mai ales atunci când apare vreun interes.
Este de la sine înțeles că, la ora când aștern pe ecranul computerului aceste simple note, nu am știre despre ce a vorbit domnia sa. Pot face doar niște presupuneri sau oarecare speculații, deși nu cred că-i cazul să mă avânt prea tare în supoziții și scenarii. Oricum, nu ar avea vreun rost.
ANUNȚURI MAJORE DESPRE NATO. În aceeași zi de marți, cea cu trei ceasuri rele, Preș. Klaus Werner Iohannis, tot de la Palatul Cotroceni, a răspuns la câteva întrebări ale unor jurnaliști acreditați, și a mai gângurit câte ceva de luat în seamă. Așa de pildă, domnia sa a spus: „Nu intenționez să-mi scurtez mandatul de președinte al României.” Și a mai completat că „vom fi pe mai departe alături de Ucraina și de ucraineni, dar nu vom trimite trupe acolo.”
SUBIECTUL SAU TEMA NATO. Bănuim că în declarația de la Palatul Cotroceni, de la ora 17:00, ar fi putut vorbi despre importanța NATO pentru România, așa cum a mai comentat și altă dată, despre o eventuală creștere a rolului NATO în România, dar și al rolului României în cadrul NATO. Deci pot crede că NATO și războiul din Ucraina au fost, desigur, printre subiectele centrale ale declarației președintelui Iohannis, un om politic la care secretomania este definitorie.
CE FACE PREȘEDINTELE IOHANNIS ÎN RESTUL DE MANDAT? Dar, cu siguranță, s-a referit și la câteva măsuri pe care le va lua în perioada ce i-a mai rămas din mandatul al doilea de președinte. Căci de schimbări majore în ceea ce privește politica internă nu prea văd care ar fi acestea. Aș mai fi putut crede că va discuta despre ce se întâmplă cu vehiculata – de către un ambasador al României la Bruxelles – funcție dorită de domnia sa la vârful NATO nu știu dacă mai are vreun sens să discutăm, din moment ce ne-a precizat clar că nu are de gând să-și scurteze mandatul al doilea. Dar, mai știi?
BLOCAJ MAJOR ÎN COALIȚIE! În ziua în care Coaliția PSD-PNL urma să anunțe candidatul comun la alegerile pentru Primăria Generală a Municipiului București, un sondaj capcană a fost dat de actualul primar general Nicușor Dan, care-l și comandase. Ranchiunos din fire, limbricul Nicușor Dan n-a inclus-o pe lista celor măsurați de sondaj ce șanse are fiecare virtual candidat – cu excepția sa, care și-a și anunțat primul candidatura pentru încă un mandat – repet, n-a inclus-o și pe Gabriela Firea! Care este singura ce a făcut opoziție față de nereușitele lui Nicușor Dan ca primar general.
Publicarea rezultatelor sondajului chiar în ziua când Coaliția urma să-și anunțe candidatul comun care să-l bată pe neclintitul Nicușor Dan nu a fost aleasă întâmplător! Părerea mea. Așa că, de la ora 18:00, Coaliția s-a reunit spre a desemna candidatul comun pentru PMB. Numai că, din nou, s-a produs un blocaj în Coaliția PSD-PNL! Fiecare partid de la guvernare și-a sondat câte doi posibili candidați.
Sondajele interne ale PSD și PNL nu se cunosc, doar că e foarte posibil ca acestea să nu-i mulțumească nici pe social-democrați și nici pe pretinșii liberali. Bag mâna-n foc că au existat tensiuni, nu s-a ales candidatul comun și s-a renunțat la această idee. Fiecare partid va merge cu propriul candidat! La PSD, este posibil ca la ședința de joi a Coaliției să fie desemnată Gabriela Firea, întrucât celălalt candidat, Daniel Băluță, nu mai vrea să candideze la PMB și susține că a început mai multe proiecte la Primăria Sectorului 4, unde este acum primar și ar vrea să rămână acolo. La pretinsul PNL, deși are numai 16% în sondaje, se va merge probabil pe mâna actualului ministru al Energiei, Sebastian Burduja, care-i și președintele organizației PNL București. Un optimist incurabil, ce să zic. Sebastian Burduja pretinde că are șanse de creștere și la 9 iunie va câștiga Primăria Generală a Bucureștilor cu 60%!!!
Numai azi nu-i mâine, când va fi o nouă ședință a Coaliției PSD-PNL. Ce va ieși, Dumnezeu cu marea Lui milă!
ION PREDOȘANU

P.S. C.P.-PIEDONE ÎNCURCĂ SOCOTELILE TUTUROR. Cel care a încurcat socotelile celor din Coaliție este Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu-Piedone. Un om cu experiență în administrație, ce-i drept, dar și un optimist incurabil! (Ion Predoșanu)