Bucloiu se declară nevinovat

338

Bărbatul arestat preventiv la sfârşitul săptămânii trecute şi acuzat că şantaja diferite persoane pe care le şi reclama pentru fapte nereale pledează ca nevinovat. El a apărut în faţa completului de judecători care a judecat recursul formulat de suspect la decizia Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti de a-l aresta preventiv, din boxa acuzaţilor menţionând că are documente cu care se poate apăra.

Ion Bucloiu a susţinut că nu este vinovat şi a cerut să fie lăsat în libertate, eventual cu restricţia de a părăsi localitatea de domiciliu sau judeţul, şansele sale de a fi liberat în perioada următoare fiind însă destul de mici, mai ales că a fost prins în urma unui flagrant. Mai mulţi pădurari l-au reclamat că le cerea bani, sume de până în 500 de lei, pentru a nu-i mai reclama. Bucloiu este cunoscut pentru sutele de procese pe care le are pe rol la diferite instanţe cu diferite persoane importante sau nu din judeţ, de la şeful IPJ Gorj până la ultimul său consătean din Săuleşti, suspectul reclamând pe aproape toată lumea. Inclusiv primarul localităţii amintite a fost victimă a acestuia, arestarea lui Bucloiu bucurându-i pe mai toţi cei care aveau probleme cu acesta.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here