Bozul este o plantă perenă, fratele ,,vitreg” al socului. Creşte în sălbăticie, pe pajişti, la marginea pădurilor şi drumurilor atât la munte, cât şi la câmpie.
Este înalt de până la 1.5 m, florile prezintă petale albe şi stamine roşii, fructele sunt negre. Rădăcina este adâncă şi foarte puternică şi este partea care prezintă interes terapeutic la această plantă.
Compoziţie: acizi graşi, fitosteroli, acid ursolic, glicozide, compuşi iridoizi. Se distinge printr-un miros respingător al frunzelor, al tulpinilor şi rădăcinilor.
Acţiune: diuretică, analgezică, antiinflamatoare, antispastică, vomitivă, expectorantă
Uz intern:
– obezitate, îngrăşare în exces, stări febrile, periartrită scapulo-humerală, răceală, reumatism, constipaţie, tulburări de micţiune, edeme, afecţiuni ale rinichilor, apetit alimentar, afecţiuni renale, cistită, ascită, constipaţie, tuse – sub formă de macerat, plămădeală, decoct, felii foarte mici (ca stimulent gastric)
Uz extern:
-răni, contuzii, dureri musculare şi articulare, furuncule, înţepături de insecte, dureri de dinţi, contuzii – sub formă de gargară, plămădeală, macerat, decoct
Contraindicaţii
Efectul bozului este foarte puternic de aceea nu trebuie să se depăşească dozele recomandate. Este contraindicat persoanelor slăbite, suferinde de diaree, colon iritabil, gastrită hiperacidă; persoanelor cu senzaţie de vomă accentuată.
Efecte adverse:
– consumat în exces poate duce la scăderea bruscă a greutăţii corporale, deranjament stomacal sever; deshidratare, stări de iritare a tubului digestiv, colici abdominale.
Alexandra Cruceru
