Boza, primul solicitant din istorie, care cere să fie angajat director în companie! Burlan a trimis ,,problema” Consiliului de Supraveghere

4013

Șomerul Sorinel Boza, cel care a rămas fără scaunul din Directoratul Complexului Energetic Oltenia, și s-a mutat la Hotel Sara din Țicleni, a făcut cerere, în scris, CEO să fie angajat în companie, dar nu pentru orice post, ci pentru cel de director al Direcției Strategii. Boza, după ce a condus trei ani CEO, nu știe că angajările se fac prin concurs, nu prin cerere, iar postul vacant să fie publicat astfel. Acest lucru este recunoscut de chiar managerul CEO, Daniel Burlan afirmând la un post local de televiziune că a transmis ,,problema” Boza spre Consiliul de Supraveghere.

,,Solicitarea (n.r. lui Boza) este făcută către CS, acesta prin Comitetul de Nominalizare și Remunerare face evaluările personalul și propunerile pentru încadrarea în funcția de director. Problema este la CS”, a declarat, vineri, Daniel Burlan, managerul CEO, la Târgu-Jiu TV, confirmând cele scrise de Gorjeanul, săptămâna trecută, legat de presiunile lui Boza de a se angaja, prin cerere, în companie.

Orice pentru un scaun
Din data de 22 aprilie, Sorinel Boza este în căutarea unui loc de muncă, după ce, dând dovadă de penibilitate, a încercat să rămână în companie să se mai bucure de privilegiile unei funcții obținute oricum ilegal, apelând la un tertip, de genul ,,concediu medical”. Când a văzut că jocul nu-i iese, Boza a început să facă potecă spre sediul executiv al CEO, încercând astfel să forțeze mâna foștilor săi subalterni ori chiar să îi înduplece cu vorbe mieroase, poate, poate va obține o sinecură ori o protecție din partea respectivilor. Când Gorjeanul a scris despre escapadele lui Boza în sediul companiei de stat, despre vila ocupată ilegal și mașinile de serviciu utilizate abuziv, Boza a dat înapoi, făcând în scrib potecă la București, aplicând aceeași rețetă cu membrii Consiliului de Supraveghere. De menționat că, în unul dintre drumurile făcute la CEO, Boza a strecurat o cerere de angajare în companie, cerând în mod surprinzător un post de director la CEO de parcă funcțiile în cauză erau la tarabă și se puteau cumpăra. După atâta management, ,,managerul anului” nu știa că posturile se scot la concurs și se ocupă de către persoane competente, competență pe care solicitantul nu a dovedit-o.Semn că nu este dorit în companie, este însă faptul că managerul Burlan a trimis, cum singur spune ,,problema” la Consiliul de Supraveghere, organism care pe 22 aprilie a decis că Boza trebuie tras la răspundere pentru prejudicii aduse companiei. De altfel, atragerea răspunerii a dus la revocarea respectivului din funcție, prin efectul legii. Angajarea lui Boza în companie, cu implicarea CS-ului ar reprezenta astfel un act de maximă neseriozitate din partea acestui organism de conducere.

Aspecte de nelegalitate!
Analizând cererea lui Boza și traseul acesteia nu putem să nu observăm că ceea ce încearcă solicitantul ar duce Directoratul și Consiliul de Supraveghere către o serie de eventuale decizii de încălcare a legii. Un post într-o companie de stat, în conformitate cu Codul Muncii se ocupă prin concurs, astfel că angajarea susnumitului doar ca răspuns la cererea sa este ilegală, în baza acestui act normativ. Pe de altă parte, angajarea și concedierea salariaților companiei este atributul exclusiv al Directoratului și astfel, CS-ul nu poate aproba legal astfel de solicitări. CS-ul poate, în baza atribuțiilor ce-i revin să emită doar un eventual aviz, ca un salariat al companiei să poată fi numit într-o funcție de conducere(director) ori observăm că Boza nu este salariat. Chiar și dacă ar fi salariat, CS-ul(Comitetul de Nominalizare și Remunerare) ar încălca procedura internă care prevede că aceste posturi se ocupă în baza unui proces de selecție, competitiv între doi sau mai mulți salariați ai companiei. Această situație de fapt arată foarte clar că de la CS nu se poate întoarce la Directorat decât o declinare a competenței privind angajarea, eventual, concomitent cu un aviz negativ pentru ocuparea unei funcții de conducere. În altă ordine de idei, CS-ul ar încălca și prevederile art 144 din Legea 31/1990 care obligă administratorii societății să acționeze(să decidă) în interesul societății, pe baza unor informații semnificative. Vedem astfel că societatea nu are niciun interes o persoană care a prejudiciat-o, iar CS-ul deține toate informațiile despre această situație, fiind organismul care a hotărât cu majoritate calificată de voturi, peste două treimi, să declanșeze procedura de atragere a răspunderii. În concluzie, pe lângă neseriozitatea demonstrată anterior, urmărind, textele de lege incidente în această speță, observăm că angajarea lui Sorinel Gheorghe Boza ar încălca cel puțin trei acte normative, Codul Muncii, Legea Societăților Comerciale și Statul CEO.
ANAMARIA STOICA

4 COMENTARII

  1. Este complet lipsit de demnitate. Nu se poate sa te umilești in acest fel, nu se poate ca astfel de caractere , oameni lipsiți de onoare, de decenta, sa ajungă in funcții de conducere.
    Nu am absolut nici o îndoiala ca acest om va ajunge și la închisoare! Cand esti și prost și corupt și mincinos ….este inevitabil!

  2. Nu mai certati omu’ ! Daca el a facut toate angajarile politice la modul asta de ce nu ar tine figura si pentru propria persoana ? Cand te comporti ca stat in stat ti se pare ca doar tu decizi ! Legile ? Toate au portite de scapare: cei destepti le gasesc, cei cu bani le cumpara ! Celilalti (adica fraerii) le suporta !

  3. Dumnezeu nu doarme! Prima grija a acestui fost director si a liderilor de sindicat(vor avea cel putin aceeasi soarta) a fost sa trimita o mie de oameni in somaj. Unii nu au mai apucat pensia Boszo!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here