Boris, lăsat în arest și după ce a spus că vrea să meargă la iubita însărcinată

268

Adolescentul de 19 ani, acuzat că l-a lovit cu briceagul pe un minor de 17 ani, în timp ce se aflau într-un club din  Novaci, a cerut, ieri, o măsură mai blândă în timpul procesului. Judecătorii de la Tribunalul Gorj i-au respins solicitarea. Hotărârea nu este definitivă. ”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive.  Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Gheorghe Boris. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a stabilit instanța.

Narcis Nădrag, avocatul tânărul judecat pentru tentativă de omor, susține că adolescentul a recunoscut fapta. Acesta a cerut înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu arestul la domiciliu. ”Am solicitat înlocuirea cu arestul la domiciliu. A recunoscut, a regretat faptele. El spune că a lovit de frică, l-a văzut pe tatăl lui lovit, pe vărul lui căzut pe jos, erau în inferioritate numeric și a scos cuțitul, a lovit de frică. Nu are antecedente. Are 19 ani. Are concubina însărcinată. Poziția lui este că s-a speriat, a fost înconjurat. Este singurul care a ieșit pe picioare din club. Victima nu mai este în spital. Nu s-a constituit parte civilă”, a declarat ieri, pentru Gorjeanul, Narcis Nădrag, avocatul lui Gheorghe Boris.

Scandalul a avut loc la începutul lunii februarie, iar dosarul se află la Tribunalul Gorj. ”Din starea de fapt reţinută de procuror a rezultat că, în dimineaţa zilei de duminică, 5 februarie 2017, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în jurul orelor 02.00, într-un local aflat în oraşul Novaci, judeţul Gorj, a avut loc o încăierare între mai multe persoane iar pentru aplanarea conflictului au intervenit organele de poliţie în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. În local în timpul conflictului se aflau circa 100 de persoane. Din cercetările efectuate în cauză până în prezent a rezultat că, în timpul scandalului, suspectul Gheorghe Boris a scos un cuţit tip briceag cu care i-a aplicat mai multe lovituri persoanei vătămate P.D. care stătea pe canapea şi nu ataca nicio persoană. Leziunile produse au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în timpul cercetărilor. Tânărul a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate. Mai mult, acesta s-ar fi împăcat cu victima.

În urma scandalului, patronul clubului a luat decizia de a-și rezerva dreptul de a alege clienții, ”pentru siguranța tuturor”. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here