Blestemul lui Morega – Dian, Angheloiu şi Orzan – “credibilitate până la genunchiul broaştei”

179

morega confDupă ce colegul său de partid, Radu Angheloiu, i-a făcut o reclamaţie la centru, după ce Dian Popescu şi-a anunţat intenţia de a-l sprijini pe contracandidatul său, Gheorghe Orzan, şi chiar posibilitatea de ai deveni rival pentru şefia PNL Gorj, preşedintele organizaţiei, Dan Ilie Morega, s-a hotărât să îi pună la punct pe cei care, în opinia sa, l-au făcut pe la spate.

Cel puţin verbal, Morega a reuşit să le terfelească imaginea celor trei politicieni, sâmbătă liderul PNL Gorj descriindu-i pe aceşti folosind nişte apelative deloc de lăudat. Morega a menţionat, în final, că dacă va trebui să se retragă din partid o va face doar când va voi el, nu atunci când vor alţii.

Morega a organizat sâmbătă, la orele 11.00, o conferinţă de presă, la sediul organizaţiei PNL din Târgu-Jiu motivând, printre altele, că nu poate comunica cu unii dintre cei cu care este acum în conflict. Liberalul a menţionat astfel că preferă să nu le transmită vorbe prin colegi ci, mai bine, prin intermediul mass-media. ,,Pentru că el (n.r. Radu Angheloiu) nu vrea să comunice la telefon, îi transmit asta prin intermediul mediei, nu al colegilor. Când mai reclamă, să ne spună şi nouă, că reclamaţia a ajuns tot la mine. Şi e mai bine să ştiu înainte să facă declaraţia”, a spus râzând Morega. Preşedintele PNL Gorj s-a prezentat la întâlnirea cu ziariştii alături de o parte dintre membrii Biroului Judeţean al PNL Gorj, aceştia fiind însă pasibili să fie schimbaţi din funcţii la începutul acestei luni.

Alegerile amânate, din cauza reclamaţiei

În urmă cu două săptămâni, reamintim că Radu Angheloiu a făcut o plângere la şefii partidului prin care anunţa o lista cu aşa-zisele abuzuri ale lui Dan Ilie Morega. Angheloiu amintea aici că Morega ar fi încercat să impună la conferinţă unii delegaţi care nu s-ar fi aflat în baza partidului. Plângerea a fost luată în calcul de liberalii de la centru care au impus, pe ultima sută de metri înainte de alegeri, amânarea alegerilor interne din cadrul PNL Gorj, ce trebuia să aibă loc pe 5 iunie, săptămâna acesta. Morega dar nici membrii actualului Birou Politic al PNL nu au văzut cu ochi buni această modificare, liberalul şef fiind convins că la viitoarele alegeri, care vor avea loc la o dată încă necunoscută, cei trei politicieni liberali vor avea de suferit. ,,Dian, Orzan şi Angheloiu o să ia la conferinţă ştoiu”, a declarat, în stilul caracteristic, Morega explicând astfel care cred el că vor fi consecinţele ,,puciului” pus la cale de cei trei. Morega a explicat şi motivul unui astfel de deznodământ al viitoarei conferinţe judeţene: ,,ei că sunt oameni politici, între ghilimele. Adică, Dian, cu caracterul lui mizerabil pe care mi l-a demonstrat a doua oară, Orzan şi Angheloiu, la fel, care au credibilitate ca apa până la genunchiul broaştei, de 2-3%. Sunt ferm convins că îi vor vota, delegaţii la conferinţă, să plece din partid şi să nu îi mai aducă partidului prejudiciu de imagine”.

Regretă că nu l-a exclus pe Angheloiu

Morega s-a războit verbal, în timpul conferinţei de presă a PNL Gorj, în special cu Radu Angheloi, cel care este vehiculat la bursa zvonurilor drept viitor preşedinte interimar al organizaţiei. Liberalul şef, aminteşte astfel că ar fi avut ocazia să îl îndepărteze pe Radu Angheloiu din PNL Gorj deoarece acesta nu ar fi fost, iniţial, de acord cu programul politic anunţat de preşedintele partidului, Crin Antonescu. ,,Atunci când, de la nivel central, mi s-a cerut să îl exclud din partid pentru că era împotriva programului lui Crin Antonescu, pe Angheloiu, eu am vrut să fiu <<mamă>> bună, să fiu generos şi să îl las în continuare”, a făcut publică, Morega, întâmplarea. De asemenea, Morega, are grijă să explice şi modalitatea prin care Angheloiu ar fi fost propus pentru actuala funcţie de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, el motivând că este cel mai vechi membru al organizaţiei care nu are funcţii publice. ,,Astfel a ajuns Angheloiu vicepreşedinte, când nici în cele mai frumoase vise ale neamului, neamului lui nu ar fi visat să aibă vreo astfel de ocazie, oricum dau scris că nu va mai avea vreo funcţie de genul acesta. Să-şi scrie de acum pe cruce, de-acum să şi-o facă, să scrie: «vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj-Radu Angheloiu». Eu mi-am făcut-o pe a mea, dar, nu am scris deputat, am atâtea funcţii încât nu mai ştiu pe care să o scriu. El a avut doar o funcţie pe care să şi-o scrie, că la cincizeci şi ceva de ani nu mai are cum să aibă alta”, a declarat, râzând, cu poftă, Morega.

Dian l-a dezamăgit pe Morega

Omul de afaceri din Ţicleni, Dian Popescu, nu a scăpat nici el de cuvintele dure ale lui Morega. Liberalul şef a avut grijă să amintească, printre altele, că l-a sprijinit şi pe Dian să acceadă într-o funcţie importantă în partid, deşi l-a mai dezamăgit o dată în urmă cu câţiva ani. Morega i-a oferit astfel lui Dian, posibilitatea de a deveni şeful organizaţiei municipale a PNL Târgu-Jiu, iar acum afaceristul i-a întors spatele şi chiar i s-a aliat cu ,,duşmanul”.

În final Morega a ţinut să explice că nu îşi doreşte şefia PNL Gorj din motive personale. ,,Nu m-am născut preşedinte de partid. Sunt preşedinte de fundaţie, preşedinte ..de casă, că n-am bloc. Aş vrea să vă spun, la modul cel mai serios, că politica, pentru mine, nu este un scop în sine. Am intrat în politică şi am demonstrat asta gorjenilor, de a face ceea ce pot mai bine pentru Gorj”, a conchis Morega.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here