Benga, pus pe liber de Viitorul! Trică, varianta la îndemână

1040

Octavian Benga a părăsit formația Viitorul Târgu Jiu, asta deși a condus primele ședințe de pregătire din noul an. Reunită în această săptămână, echipa de eșalon secund a rămas din nou fără principal după ce antrenorul bănățean nu a mai fost pe aceeași lungime de undă cu conducerea clubului. Cele două parți au semnat un contract valabil și pentru următorul sezon, atunci când se vorbea despre atacarea promovării. Totuși, Benga nu a rămas surprins de faptul că a rămas din nou fără angajament, având în vedere obiceiurile din fotbalul românesc, dar și faptul că Viitorul obișnuiește să schimbe tehnicienii destul de des. Cristian Lupuț, interimarul Alexandru Ciobanu și Eugen Trică au mai condus echipa. Cel din urmă își negociază revenirea la Târgu-Jiu. Benga a participat la primele două antrenamente din 2022 înainte să părăsească orașul lui Brâncuși. ,,În urma unor discuții, am convenit de comun acord că este cel mai bine să ne despărțim. Urez mult succes clubului de acum încolo. Eu îmi doream să continui, nu am venit la club doar pentru finalul de an. Am semnat pe un an și jumătate, iar, în principal, obiectivul era să construim o echipă competitivă pentru sezonul viitor, să îmbunătățim condițiile de la echipă. Nu mă surprinde nimic în fotbalul românesc. La Poli am suferit, într-adevăr, mult când am plecat”, a declarat tehnicianul pentru Liga2.ro. Cu Benga pe banca tehnică, Viitorul a înregistrat o victorie, 1-0 acasă cu Dacia Unirea Brăila, și un eșec, 0-2 în deplasare la Unirea Slobozia. Eugen Trică a avut rezultate bune la Viitorul, înainte să se întoarcă surprinzător la formația de prim eșalon, FCU Craiova, condusă acum de Nicolo Napoli.
Revenirea în Bănie a mirat atunci multă lume, mai ales că Trică declarase că nu va mai lucra niciodată cu Adrian Mititelu, la fel ca actualul său înlocuitor. La cârma formației pe care a promovat-o în Liga 1, Trică a rezistat doar patru etape, timp în care a obţinut un singur punct. În schimb, în perioada petrecută la Târgu-Jiu, ,,Jose” a bifat trei victorii, două egaluri şi o înfrângere. Viitorul Târgu Jiu mai are de jucat din sezonul regular meciuri cu Ripensia (acasă, locul 13), Unirea Dej (deplasare, locul 10) și CS Comunal Șelimbăr (acasă, locul 9). Trupa gorjeană se află pe locul 15.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here