Bebeluş mort în împrejurări neelucidate

123

La doar câteva case distanţă de cea în care s-a produs o crimă săptămâna trecută la Bâlteni, a mai avut loc ieri o nenorocire, care i-a pus pe gânduri pe oamenii de aici. O fetiţă de numai şase luni a fost descoperită fără suflare de către mama sa în condiţiile în care femeia o lăsase singură în cameră pentru o scurtă perioadă de timp.

Aceasta a plecat să încălzească laptele micuţei, iar la întoarcere a avut surpriza să îşi găsească fata inconştientă. Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat, persoane apropiate familiei spunând că micuţa ar fi reuşit să ajungă la o punguţă din plastic pe care ar fi dus-o la gură. Mama şi bunica au luat-o în braţe şi au dus-o de urgenţă la medicul de familie din localitate, aflat aproape de casa lor, asta după ce au sunat şi au cerut o ambulanţă. Nimeni nu a mai putut însă să o readucă la viaţă pe cea pe care ar fi trebuit să o cheme Rebeca Elena. Părinţii se pregăteau pentru un botez pe care să îl facă după Crăciun, naşii lor, plecaţi în Italia, fiind aşteptaţi acasă de sărbătorile de iarnă. În loc de botez, părinţii vor avea acum parte de o înmormântare. În plus, pe lângă durerea suferită, părinţii şi rudele au trebuit să îşi adune ieri gândurile şi să dea explicaţii la în ancheta pe care poliţiştii au deschis-o, oamenii legii neavând deocamdată vreo suspiciune cu privire la cauza morţii. Medicii legişti sunt cei care vor comunica azi de ce anume a murit fetiţa, pe corpul ei nefiind găsite urme de violenţă care să îi pună, eventual, pe anchetatori pe gânduri.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here