Bărbat împușcat de polițiști, după ce i-a atacat cu furca și a asmuțit câinele asupra lor

4321

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Borăscu, a fost transportat, aseară, la spital, după ce a fost împușcat de polițiști, în picior și în stomac. Totul a pornit după ce o femeie a sunat la 112 și a cerut ajutor, anunțând că tânarul, care este cumnatul său, a intrat în curtea ei și este violent. După ce oamenii legii au ajuns la fața locului, acesta i-a amenințat cu o furcă, le-a distrus autospeciala și a asmuțit câinele asupra lor. „La data de 15 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apelul 112, de o localnică din comuna Borăscu, cu privire la faptul că un bărbat de 40 ani, din aceeași localitate, care îi este cumnat, ar fi pătruns fără drept în curtea casei sale și ar provoca scandal. La sosirea polițiștilor la fața locului, bărbatul a devenit agresiv, îndreptându-se în direcția acestora cu o furcă, provocând distrugeri la o autospecială de poliție, aflată în dotarea Secției 3 Poliție Rurală Motru și asmuțind un câine ce îi aparține spre cei doi polițiști.

Bărbatul a fost somat de către polițiști, aceștia executând ulterior trei focuri de avertisment în plan vertical și, întrucât acesta nu a încetat comportamentul agresiv, au executat cinci focuri de armă, cu armamentul din dotare, în direcția acestuia și unul asupra câinelui.

Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în stare de conștientă.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

Bărbatul a primit îngrijiri medicale la spitalul din Turceni, ulterior fiind transferat la Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here