Bărbat din Padeș, blocat în zăpadă, după ce a mers să-și hrănească animalele

715

Un cetățean în vârstă de 60 de ani din satul Motru Sec, comuna Padeș, a apelat, vineri, numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Acesta a semnalat faptul că este prins în troienele dintr-o pădure și îi este imposibil să înainteze. Bărbatul plecase să-și hrănească animalele, care se aflau la stână. Echipaje specializate în căutare-salvare din cadrul unității noastre, echipaje din cadrul Salvamont Gorj și echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj au făcut front comun și au pornit în căutarea bărbatului.
“Misiunea a fost una contra cronometru pentru că lăsarea întunericului, cu siguranță, i-ar fi fost fatală.Omul nostru plecase să hrănească animalele pe care le adăpostea la o stână în inima pădurii. Era obișnuit cu acest traseu, însă, de această dată, drumul s-a dovedit mult mai greu de răzbit.Echipajelor de salvare li s-au alăturat și doi cetățeni din zonă care cunoșteau zona. După mai bine de 6 kilometri de mers prin troiene salvatorii l-au găsit pe bărbat într-o ușoară hipotermie. Din fericire, experiența salvatorilor și, poate un dram de noroc l-au ajutat pe bărbat să scape cu bine din această experiență neplăcută”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.Bărbatul a fost preluat de către un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj și a fost transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here