Baraj în trei pentru a decide campioana judeţeană! Meciurile s-ar putea juca la Târgu-Jiu

2255

Campioană judeţeană din Gorj ar putea fi decisă după un baraj în trei. Finalele pentru titlul din Liga a IV-a s-ar putea disputa chiar pe Stadionul Municipal din Târgu-Jiu.
Este varianta pe care preşedintele AJF Gorj, Mihai Prunariu, o agreează dacă sezonul competiţional nu poate fi reluat. Conducătorul fotbalului judeţean a declarat că ideal ar fi ca ediţia de campionat 2019/2020 să-şi consume etapele rămase. În caz contrar, cel mai probabil, se vor juca trei meciuri pentru a stabili campioana Gorjului.,,Dacă vom putea să reluăm meciurile, le vom relua. Dacă nu putem, noi am făcut mai multe simulări la AJF. Probabil, o să propun Comitetului Executiv să aprobăm ca primele trei clasate să dea un baraj. Vor juca fiecare cu fiecare pe un teren neutru. Poate reuşim ca aceste meciuri să le jucăm chiar la Târgu-Jiu, pe Stadionul Municipal. Suntem în discuţii, dar vom pune în practică anumite lucruri în funcţie şi de situaţiile de la nivel naţional şi internaţional. În momentul de faţă, e greu să dăm soluţii şi termene, dar am discutat cu reprezentanţii formaţiilor de la Turceni, Bustuchin şi Fărcăşeşti. Toţi sunt de acord să joace un astfel de baraj, iar cea mai bună echipă va fi declarată campioana judeţului”, a declarat Mihai Prunariu.
Preşedintele AJF Gorj aşteaptă noi directive de la FRF. Prunariu a amintit că mai sunt etape de disputat şi din Cupa României – faza judeţeană. ,,Ar trebui să stabilim campioana până la începutul lunii august. Timp ar mai fi. Mai avem şi etape din Cupa României şi ar trebui, şi acolo, declarată o câştigătoare. Toate aceste lucruri depind de ce se va întâmpla şi ce măsuri vor lua în continuare guvernanţii. Totul este în funcţie de cum începem campionatele, dacă se pot începe. FRF şi AJF au aceeaşi poziţie, să nu îngheţe campionatele”, a precizat şeful forului judeţean.Prunariu a admis că reprezentanta Gorjului va avea viaţă grea pentru a ajunge în eşalonul terţ. Campioana noastră va da baraj cu reprezentantele altor două judeţe.,,Pentru reprezentanta Gorjului, normal, e mult mai greu acum, pentru că sunt mai puţine echipe care promovează din Liga a IV-a. Una este să dai barajul cu o echipă, alta este să joci cu două echipe. E vorba despre două campioane de judeţ, dar, acum, depinde şi cum se va stabili, unde se va juca. Nu ştim exact. Am avut şi la nivel de Federaţie o videoconferinţă, am discutat cu ei, dar nu s-a luat încă o decizie”, a spus Prunariu.Lider în Liga a IV-a din Gorj este Ştiinţa Turceni cu 37 de puncte. Poziţia a două este ocupată de Petrolul Bustuchin cu 32 de puncte, iar Vulturii Fărcăşeşti este pe locul trei cu 31 de puncte. Din actualul sezon s-au jucat 14 runde.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here