Bălan, înainte de meciul cu Farul: ,,Sunt foarte supărat, am schimbat cam totul”

1805

Pandurii nu a reuşit încă să marcheze cu Tiberiu Bălan la timonă, iar antrenorul trupei gorjene spune că a lucrat intens, în aceste săptămâni, pentru a schimba din temelii mentalitatea de la echipă. Gorjenii se deplasează, astăzi, la Constanţa, pentru meciul care se va disputa sâmbătă, împotriva Farului. Se întâlnesc doi antrenori tineri, iar tehnicianul formaţiei noastre a declarat că vrea mai multă responsabilitate de la jucătorii săi. Ca şi Adrian Bogoi, Tiberiu Bălan a scos în prim-plan erorile individuale.
,,Venim după două meciuri în care am pierdut şi sunt foarte supărat. Mi-am dat seama de nivelul echipei, de nivelul jucătorilor, de potenţialul lor, şi mi-am făcut o imagine foarte bună. Săptămâna asta ne-am antrenat foarte bine şi mergem la Constanţa să scoatem un rezultat pozitiv. Întâlnim o echipă foarte bună, legată, ambiţioasă şi motivată, din toate punctele de vedere. Au un antrenor tânăr, ca şi mine, fostul meu coleg de la echipa naţională, Ianis Zicu, şi acolo sunt şi jucători cu care am lucrat. Ştiu că este un meci foarte greu, ei sunt acolo în faţă, dar sper că am înţeles ce înseamnă fotbalul şi suntem mult mai responsabili acum. Ne dorim să ieşim din această mocirlă cât mai repede. La Mioveni au fost multe erori individuale, erori enorme. Mi-am dat seama de potenţialul unora dintre jucători, nu e de condamnat, probabil aşa au fost învăţaţi. Am încercat să le schimb mentalitatea. Per ansamblu, am schimbat cam totul. S-a terminat cu echipa veche a Pandurilor şi de sâmbătă vom vedea altă echipă”, a precizat principalul Pandurilor.
Bălan a admis că timpul nu este aliatul gorjenilor şi, orice s-ar întâmpla în iarnă, fotbaliştii actuali trebuie să strângă rândurile. ,,Dacă nu începem să adunăm puncte, e clar că ne ducem cât mai jos, iar distanţa faţă de echipele care rămân în Liga 2 se măreşte. Achiziţii vom face doar dacă situaţia de la club o va permite, dacă se pot face transferuri. Până atunci, trebuie să ne concentrăm cei care suntem aici ca să putem să adunăm, acum, puncte. Nu din primăvară, că s-ar putea să nu ne mai ajungă. Sunt singur că ei au înţeles anumite chestii, şi echipa va arăta altfel. Am încercat să aduc motivaţie, entuziasm, tensiune în cadrul echipei”, a mai spus antrenorul.

Trancă: ,,Conducerea trebuie să fie mai aproape de noi”
Unul dintre fotbaliştii importanţi ai Pandurilor, Alex Trancă, a făcut un apel către conducere să facă un efort suplimentar pentru a rezolva dificultăţile băneşti. Se apropie sărbătorile, iar fotbaliştii au tolba goală de o perioadă însemnată de timp. În ciuda dificultăţilor financiare, Trancă nu se gândeşte, deocamdată, la un transfer.,,Sperăm, dacă se poate, conducerea să fie mai aproape de noi, pentru că deja se termină turul şi nu am luat niciun ban. E foarte greu, încercăm cu ce avem să facem cât mai mult. Nu mă gândesc încă să plec. Puteam să o fac, dar am rămas cu sufletul. Dăm totul pentru echipă, încercăm să scoatem lucrurile la capăt cum am făcut şi anul trecut. Trebuie să facem asta, pentru că e echipa oraşului, m-am născut aici şi sperăm să rezolvăm lucrurile”, a spus fotbalistul gorjean.
Despre meciul cu Farul, Trancă a declarat că urmează un nou examen dificil, iar oaspeţii trebuie să fie mai arţăgoşi pe teren. ,,Întâlnim o echipă foarte bună din prima jumătate a clasamentului, care dispune de jucători cu valoare, experimentaţi. Au avut şi ei probleme anul trecut, dar acum şi-au reglat lucrurile şi practică un fotbal bun. Va fi greu, dar mergem acolo cu mult curaj, să luăm cât se poate din acel meci. Ne-am antrenat foarte bine şi încercăm să punem în practică tot ce s-a adus nou la echipă”, a declarat mijlocaşul nostru.
Partida de la malul mării se joacă la ora 11.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here