Clasa politică din România nu poate fi absolvită de starea de sărăcie a naţiunii, şi aceasta pentru că la nivelul Parlamentului nu au ajuns conştiinţele naţionale ci doar nişte oportunişti atraşi de lupta pentru putere şi pentru îmbogăţire. Drept urmare, în toate campaniile electorale ei s-au comportat ca nişte cerşetori moderni, amăgind poporul cu ceea ce nu aveau de gând să facă şi cu un prăpădit de mic şi o bere, aşa cum se obişnuieşte la toate sărbătorile fals tradiţionale.
Tradiţia din România este pur creştină, nedeile şi hramurile având drept scop reunirea familiilor într-un ritm de o dată la 6 luni. Astăzi este de fapt una dintre marile sărbători ale Europei, chiar dacă 23 august 1944 nu înseamnă mai nimic pentru nimeni, nici măcar pentru poporul român.
Politicienii noştri sublimi nu au avut timp, vreme de 20 de ani, să demistifice istoria, pentru că ei înşişi au fost crescuţi într-un cult aproape amoral. Aşa se face că un produs al comunismului, Traian Băsescu, s-a folosit de o echipă cu o atitudine nesigură pentru condamnarea comunismului, şi a făcut acest lucru într-un parlament dacă nu ostil, cel puţin dezinformat şi manipulat grosolan de oameni care s-au simţit bine şi în totalitarism şi în democraţie. Mai rău este că aceşti oameni s-au folosit de politicieni naivi, între care şi Ilie Petrescu, care nu s-a sfiit să ducă la Bucureşti o maşină-două de specialişti în hei-rup-uri de moment, care au ajuns să pângărească parlamentul cu violenţe.
Traian Băsescu nu a repurtat nici o victorie dar a încercat o soluţionare la două capete a prestigiului personal.
Dacă istoria s-ar fi demistificat ar fi trebuit să ştim că pe 23 august 1944 a avut loc o trădare în interesul unei coaliţii internaţionale, trădare la care a fost forţat regele Mihai şi datorită căreia a fost asasinat mareşalul Ion Antonescu (un patriot veritabil, cu toate păcatele care i se impută, pentru că e mult mai simplu să condamni un om decât o naţiune). Tineretul, care ar trebui să cunoască realitatea fără vreun amestec de opalescenţă din partea nostalgicilor sau a reprezentanţilor noului val politic, nici nu ştie că în urmă cu 20 de ani aceasta era cea mai mare sărbătoare a României, şi că vreme de 50 de ani a fost socotită cartea de căpătâi a sistemului comunist din ţară. Se organizau spectacole grandioase, parade ale armatei şi ale populaţiei şi era sărbătoare în fiecare sătuc al scumpei noastre patrii. Acum, capul de afiş este ţinut de amănunte mici, grave însă esenţiale pentru priceperea celor care îşi asumă actul de conducere. O ţară care şi-a pierdut încrederea în viitor, cu şcoli fără perspectivă ori închise la comandă, cu spitale golite de personal şi învechite, unele aproape ruine, fără locuri de muncă însă cu o clientelă politică aptă să scoată voturi şi de la bolnavii psihici întru câştigarea unei puteri blestemate la fiecare colţ de stradă.
Bagajul zilei de astăzi se deosebeşte de bagajul politicienilor pentru că toată greutatea sufletului românesc nu poate încăpea într-o lacrimă, iar lacrima este atât de densă încât nu mai poate permite navigarea pe întinderea ei a unui morman de gunoaie. Să nu mă întrebaţi cine sunt gunoaiele, pentru că ar fi o listă care nu ar trece cu mult de o mie de oameni, exact atâţia de cât a fost nevoie pentru implementarea comunismului în România.
Notă: în cartea „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru” Constantin Noica spunea: „Comunismul nu ar fi izbândit în România dacă nu ar fi folosit oameni proşti dar energici.” Nu îmi cer scuze, dar în multe funcţii din ţară, alese sau nominalizate, se regăsesc şi acum nişte oameni energici…
Constantin Bunilă
