Azi se împart buletinele de vot

201

Buletinele de vot necesare pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc duminică, 2 noiembrie, vor fi distribuite de astăzi de către Instituţia Prefectului Gorj către unităţile administrativ-teritoriale din tot judeţul. „Toţi primarii vor veni să ridice buletinele de vot după un program bine stabilit pentru a se evita aglomeraţia. Primăriile au fost anunţate de orarul organizat şi fiecare reprezentant al administraţiilor locale va veni la ora la care a fost programat”, a declarat Corina Belteu, purtător de cuvânt al Prefecturii Gorj.
Săptămâna trecută, în judeţul nostru au ajuns un număr de 335.667 de buletine de vot, timbrele autocolante aferente care se pun pe actele de identitate si ştampilele cu menţiunea „VOTAT”, toate acestea urmând să ajungă în cele 327 de secţii din judeţ. Conform reprezentanţilor Prefecturii Gorj, în judeţ avem înregistraţi pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale un număr de 304.695 de alegători din care peste 81.000 sunt în municipiul Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here