Au venit banii pentru plata serviciilor medicale efectuate în august

399

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit banii necesari pentru a face plăţile serviciilor efectuate în luna august. Cele mai mari sume sunt pentru spitale, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi asistenţa medicală primară. Rectificarea bugetară încă este aşteptată în judeţul nostru.

CJAS Gorj a început deja să facă plăţile către furnizorii de servicii medicale, pentru activităţile derulate pe parcursul lunii august. La spitale şi Ambulanţă se plătesc şi serviciile din prima jumătate a lunii septembrie. „Au venit banii pentru plata serviciilor pe luna august. Am primit 18,5 miliarde lei vechi pentru asistenţa medicală primară, pentru specialităţile clinice – 4,6 miliarde, pentru paraclinice 2,2 miliarde. Pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă au venit 7,75 miliarde, iar pentru spitale 8 miliarde. De asemenea, am primit 600 milioane pentru stomatologie, 425 milioane pentru recuperarea sănătăţii, 1,2 miliarde pentru dispozitive şi echipamente medicale, 323 milioane pentru îngrijiri la domiciliu. Am început să facem plăţile; la spitale şi la Ambulanţă dăm diferenţa din august şi anticipat pentru 1-15 septembrie, iar la restul doar pentru serviciile efectuate în luna august”, a explicat Daniel Şurlea, directorul adjunct al casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Rectificarea, încă aşteptată la Gorj
Rectificarea bugetară pentru sistemul sanitar gorjean încă este aşteptată. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a cerut pentru spitale suma de 233 miliarde lei vechi. Pentru medicamentele gratuite şi compensate s-au solicitat 160 de miliarde, pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă – cinci miliarde 250 milioane, pentru medicina de familie 18,5 miliarde.
Reamintim faptul că în anul 2011, bugetul alocat spitalelor din Gorj a fost de 855 miliarde lei vechi la contractare, iar la sfârşitul anului CJAS Gorj a mai primit o rectificare bugetară pentru unităţile spitaliceşti, în valoare de 7.561.000 lei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here