Recent, având treburi prin mai multe localități gorjene, am constatat un lucru curios. Pe marginea drumului de acces către unele dintre acestea, în aceste zile ale toamnei era o abundență de tufe ori arbuști cu tot felul de fructe de pădure. Măceșe, păducel (ori mălaiul cucului, cum mai este cunoscut la ţară), coarne, porumbe, rugi plini de mure şi cine ştie ce alte fructe ale pădurii stăteau coapte, gata numai spre a fi culese. Şi cu toate astea nu am văzut pe nimeni să le culeagă pentru a le folosi pe durata iernii ce nu mai are mult şi o să vină şi pe plaiurile noastre. Doar prin piaţă vreo băbuţă mai are la vânzare măceşe ori păducel culese de ea cine ştie de pe unde, dar cine să le mai cumpere?
Şi atunci mi-am zis: „Dom-le da’ păcătoși mai suntem. Ne îndopăm cu tot felul de chimicale ce sunt omniprezente în „sucurile” ori „nectarul” pe care îl beau copiii şi adulții fără opreliște. Iar aceste adevărate oaze de vitamine (recent s-a publicat un studiu din care reieșea că fructele de pădure conțin cea mai mare doză de antioxidanți ce au un efect major în prevenirea – spun specialiștii – degradării celulei umane şi a apariţiei cancerului) stau pe marginea drumului neculese, încântând ochiul doar prin coloritul lor ca nişte puncte roşii ori vineţii pe fundalul ruginiu al peisajului autumnal”.
Îmi povestea cineva de prin părţile Novaciului că pe acolo se făcea vin de măceşe, gemuri ori dulceţuri din fructele pădurii şi, nu în ultimul rând, cunoscuta afinată ori rachiul de pere pădureţe ce puteau concura cu „tăriile” de peste munte. Iar astăzi, dacă intri în cel mai modest magazin sătesc, eşti asaltat de puzderia de „sucuri naturale” şi „nectaruri”, de fapt combinaţii chimice în toată regula (la unele îţi trebuie cunoştinţe serioase ori cartea de chimie la tine ca să le deslușești compoziția) ce sunt consumate din ce în ce mai mult în lumea satelor.
Drumul între Brădiceni şi Teleşti, Topeşti şi Boroşteni şi, nu în ultimul rând, Rasoviţa spre Arcani şi Bâlta, iată numai câteva perimetre ce mi-au venit în minte unde am fost de-a dreptul încântat de bogăţia tufelor de măceşe, păducel (iarăşi îmi spunea cineva că aceasta este un excelent tonic cardiac), porumbe ori coarne, din păcate prea puţin băgate în seamă în zilele noastre când avalanşa „sucurilor naturale” a pus stăpânire pe noi toţi fără să vrem. Şi atunci ne mai mirăm când vedem la televizor statistici peste statistici despre creşterea procentului nu ştiu căror boli metabolice legate de consumul respectivelor chimicale cu „gust” de fructe de pădure? Pardon, am vrut să spun sucuri naturale, dar m-a luat gura pe dinainte.
Mugurel PETRESCU
