Astăzi este Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei

263

La 11 februarie 2018 se marchează în întreaga lume, Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei. Adunarea Generală a ONU a decis să sărbătorească această zi, venind astfel în întâmpinarea eforturilor Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Departamentului ONU pentru Egalitatea de Gen şi Emanciparea Femeilor (UN-Women), Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) şi a altor organizaţii pentru a încuraja şi sprijini accesul şi participarea fetelor şi femeilor la educaţia în ştiinţe, tehnologie, inginerie şi matematică, la activităţi de formare şi cercetare la toate nivelurile. Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei a fost marcată pentru prima dată la 11 februarie 2016, la sediul central din New York al ONU, fiind organizat un eveniment de către RASIT, la care au participat statele membre ONU, reprezentanţi ai UNESCO, ai UN-Women, ai Departamentului ONU pentru Afaceri Economice şi Sociale, ai sectorului privat, mediului academic, precum şi alţi actori ai societăţii civile, inclusiv a femeilor şi fetelor ce desfăşoară activităţi în domeniul ştiinţelor. Printre obiectivele marcării Zilei internaţionale a fetelor şi femeilor în domeniul ştiinţei se află: stoparea tuturor formelor de discriminare faţă de fetele şi femeile din domeniul ştiinţei şi nu numai; toate fetele să beneficieze în mod gratuit, echitabil şi calitativ de o educaţie ştiinţifică primară şi secundară; de asemenea, să se asigure accesul egal al tuturor femeilor la o educaţie accesibilă şi de calitate tehnico-ştiinţifică, profesională şi terţiară, inclusiv cea la nivel de universitate; creşterea substanţială a numărului de femei de toate vârstele care au competenţe relevante, inclusiv competenţe tehnice şi profesionale, pentru ocuparea forţei de muncă, locuri de muncă decente şi antreprenoriat, conform Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here