Asociația Scout Society implementează proiectul internațional Life Path

307
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În perioada 1 aprilie 2017 – 31 decembrie 2017, în judeţul Gorj se desfășoară proiectul internaţional “Life Path”, implementat de Asociaţia Scout Society din Târgu-Jiu, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

Activitatea principală a proiectului este un schimb de tineri, care va avea loc la Săcelu, în perioada 21 august – 30 august 2017, unde vor participa 48 de tineri din organizaţiile a patru ţări partenere proiectului: Croația (Odred izvidjaca pomoraca Posejdon), Slovenia (CSOD), Cehia (LUBLA) și Asociația Scout Society (România). Scopul proiectului este creșterea angajabilității tinerilor cu vârste cuprinse între 17-21 de ani, iar obiectivele principale sunt: încurajarea unui comportament antreprenorial în rândul a 48 de tineri din cele patru țări participante la schimb; dezvoltarea abilităților de redactare a documentelor necesare angajării (CV/scrisoare de intenție); perfecționarea abilităților de prezentare la interviu a tinerilor; dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor participanți la proiect.

Activitățile desfășurate în cadrul mobilității care va avea loc la Săcelu vor avea la bază educația non-formală, astfel încât participanții își vor dezvolta abilități și competențe precum lucrul în echipă, comunicarea într-o limbă străină, creativitatea, spiritul de competiție și fairplay-ul, socializarea și capacitatea de analiză. Metodele utilizate pe parcursul întregului proiect vor fi: dialogul, dezbaterile, jocurile de rol, discuții libere, etc.

Proiectul “Life Path” va avea un impact semnificativ atât asupra comunității, cât și asupra tinerilor implicați direct. Astfel, datorită implicării la activități, participanții vor deveni cetățeni activi în societate, se vor implica activ în proiecte și în soluționarea problemelor identificate în cadrul comunităților de unde provin și în cadrul instituțiilor de învățământ în care activează. Tinerii vor fi încurajați să practice voluntariatul, iar la sfârșitul proiectului participanții vor avea cunoștințe de bază în mediul de business, se vor orienta mai ușor către un domeniu de lucru, vor avea o viziune clară asupra tendințelor care se urmăresc pe piața muncii, vor comunica mai bine în limba engleză și își vor depăși zona de confort.

Datorită dezvoltării în cadrul proiectului a unei game diversificate de competențe și abilități prin intermediul activităților desfășurate, inserția pe piața muncii a tinerilor participanți în proiect se va realiza cu o mai mare lejeritate. În timpul proiectului tinerii participanți vor lucra și la o platformă pentru care vor scrie diferite materiale despre piața muncii, ofertele de muncă, posibilitățile de angajare din țările din care vin, dar și experiențele trăite în cadrul proiectului. Platforma va putea fi accesată de oricine în mod gratuit și va fi promovată pe site-ul asociației, dar și pe pagina de facebook, unde fiecare vizitator va găsi un link către ea.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here