APIA a autorizat schema de plată pentru Campania 2012

414

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, informează că, începând cu data de 03.12.2012, autorizează la plată schema de plată naţională directă complementară (PNDC), Campania 2012. Numărul total de fermieri care vor beneficia de schema respectivă de plăţi se ridică la 20.928 solicitanţi pentru o suprafaţă totală de 36.280 hectare.

Conform Hotărârii privind stabilirea pentru anul 2012 a cuantumului plăţilor naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal, sumele totale necesare aplicării schemei de plăţi naţionale directe complementare sunt de 1.175.454 euro (5.334.539 lei) şi reprezintă o contribuţie publică de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anii 2012 şi 2013. Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, din 29 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro. “Menţionăm că APIA Gorj a efectuat plăţi în perioada 16.10 – 17.11.2012, în valoare totală de 4.609.880 euro (20.921.019 lei), pentru 25.060 fermieri, reprezentând avansul de 53,88 euro/ha (244,52 lei/ha), pentru cererile depuse în Campania de acordare a sprijinului pe unitate de suprafaţă 2012, reprezentând 98,7% din numărul total al fermierilor eligibili care au depus cereri de plată în campania 2012”, a precizat Constantin Negrea, şeful APIA Gorj. Pentru anul 2012, cuantumul alocat schemei de plată unică pe suprafaţă este de 119,66 euro/ha, iar cuantumul alocat schemei de plată PNDC1 este de 35 euro/ha, la ambele aplicându-se coeficientul de reducere liniară de 9,257%, datorită creşterii suprafeţei de referinţă.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here