ANPC: Produse congelate în ambalaje rupte, comercializate în Gorj

1080

În perioada 15-26 iulie 2019, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de controale referitoare la modul de respectare a prevederilor legale în ceea ce priveşte conformitatea, comercializarea şi modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub formă congelată. La nivelul întregii ţări, au fost controlaţi 798 operatori economici, din care la un număr de 515 (circa 64,5%) au fost constatate deficienţe. A fost verificată o cantitate de peste 119,3 tone de produse alimentare congelate, din care mai mult de 34 tone (~28,5%) nu se încadra în prevederile legale privind protecţia consumatorilor.Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri: oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 1,93 tone de produse alimentare congelate, în valoare de 30.722 lei, produse improprii consumului uman; oprirea temporară de la comercializare a circa 20,8 tone produse alimentare congelate, în valoare de 190.825 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 596 sancţiuni contravenţionale dintre care 264 avertismente şi 332 amenzi contravenţionale în valoare de 1.778.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.La nivelul județului Gorj au fost depistate următoarele neconformități: comercializarea produselor alimentare congelate în ambalaje deteriorate, rupte, care nu asigurau etanșeitatea.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here