Angajaţi ai Primăriei Turburea, bucătari pentru firma care prestează la canalizare

409

Şoferul primăriei, consilierul de la Evidenţa Populaţiei şi inspectorul de Achiziţii al Primăriei Turburea fac, de o săptămână, pe bucătarii, în timpul serviciului, pentru angajaţii de la firma privată care a câştigat licitaţia şi a început lucrările la canalizarea comunei. Mai exact, cei trei, la cererea primarului Ion Bârcă, prepară, zilnic, câte trei feluri de mâncare, în cantina primăriei, pentru a-i sătura pe cei 12 angajaţi ai SC Romferex SRL din Băleşti care beneficiază, astfel, gratis de aceste servicii ale autorităţilor locale. Funcţionarii publici servesc, deşi nu au asta în fişa postului, firma ce aparţine afaceristului Ovidiu Lungan, fost sponsor al PDL, în perioda când din acest partid făcea parte şi edilul de Turburea. Mai mult, alimentele pentru masa zilnică a salariaţilor de la Romferex sunt preparate, spun localnicii, cu alimentele achiziţionate de la magazinul alesului Bârcă, situat în centrul comunei.

Firma lui Lungan a câştigat licitaţia privind canalizarea a patru sate din comuna Turburea, beneficiind astfel de bani guvernamentali, în sumă de peste 60 de miliarde de lei vechi. Lucrările au început în urmă cu o săptămână, când, spun localnicii, afaceristul Lungan şi-a adus aici utilajele deplasându-le în satul Şipotu, alături de 12 angajaţi. Oamenii au început lucrul, primarul Bârcă angajându-se, bonus, să le asigure celor 12 masa zilnică. Chiar dacă între primărie şi firma din Băleşti nu s-a încheiat un contract în acest sens, edilul a găsit metoda pentru a le asigura constructorilor condiţii optime pentru a lucra. Primarul şi-a băgat “în priză” astfel proprii subordonaţi pe care, în timpul serviciului, i-a pus să intre în cantina primăriei pentru a face aici pe bucătarii pentru angajaţii lui Lungan.

Bârcă cu permisul suspendat, şoferul primăriei la bucătărie!
Şi astfel, şoferul, Marin Cojocaru a lăsat volanul pentru şorţul de bucătar chiar dacă angajatul era deja suprasolicitat în această perioadă, mai ales că şeful său Bârcă are permisul suspendat timp de trei luni.
Boneta de bucătar a luat-o şi consilierul de la Evidenţa Populaţiei, Mihai Dragă, care în loc să se ocupe de cărţile de identitate ale localnicilor a preferat să cureţe cartofi pentru angajaţii firmei private, bine plătiţi deja de autorităţi. Ambii sunt pontaţi, zilnic, la locurile de muncă, în timp ce ei petrec peste opt ore în cantina primăriei.
Inspectorul de Achiziţii, Maria Vochiţa, bucătăreşte şi ea pentru salariaţii firmei din Băleşti, dar cu tragere mare de inimă deoarece, cu siguranţă, patronul Lungan nu va lăsa neplătit gestul “de caritate” făcut de cei trei funcţionari ai Primăriei Turburea.

Masă, dar şi transport gratis
Tractoristul primăriei, Nae Nicolici, lucrează şi el la firma Romferex, zi lumină, alături de cei 12 angajaţi, în timp ce este pontat opt ore la aceeaşi primărie.
Transportul de la punctul de lucru al angajaţilor Romferex, zilnic, la cantina primăriei, pentru a servi masa se face şi el cu maşina edilului pe care o conduce însă nu şoferul Cojocaru, ci Firea Mădălin, şeful Serviciului de Gospodărie Comunală Turburea. Această maşină este alimentată cu bonuri de benzină plătite de primărie ca şi gazul şi curentul consumat în cantina instituţiei publice.

Program special pentru “salahorii” primăriei
Cei cinci salariaţi care prestează, în paralel, pentru angajaţii firmei din Băleşti, au program special, ei venind când vor la serviciu şi plecând asemenea. Ei sunt apropiaţii edilului local, de asta şi beneficiază de un program de lăuze, care le permite însă să îşi completeze “la negru” salariile de bugetari.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Noi te intelegem ca acesta este serviciul pe care il prestazi, dar sincer nu stiti decat sa criticati, personal cred ca habar nu aveti ce inseamna ca o comuna sa beneficieze de canalizare. Asa cum este proverbul…va-ti impiedicat de un ciot…

Dă-i un răspuns lui mai multi cetateni Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here