Angajații din administrație vor stimulent de risc Covid

1457

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) solicită Guvernului acordarea unui stimulent lunar pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru salariaţii din administraţia publică care desfăşoară activităţi cu risc de infectare la Covid-19.

De asemenea, FNSA mai solicită „promovarea şi adoptarea unui proiect de lege pentru interzicerea explicită a angajărilor la stat în domeniul administraţiei publice a persoanelor care beneficiază de pensie de la bugetul de stat şi interzicerea, în acest sector de activitate, a cumulului pensiei cu salariul, acordarea voucherelor de vacanţă la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare şi a normei de hrană pentru salariaţii din administraţia locală ca şi excepţie de la aplicarea art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2011; modificarea Legii nr. 153/2017, în conformitate cu propunerile organizaţiei noastre – articole care vizează salarizarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi a auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here