Anchetă – Primarul din Runcu aruncă pisica în curtea SAPARD !

545

apaSeceta din ultima perioadă de timp, aprinde tot mai mult discuţiile şi certurile între locuitorii comunei Runcu şi primarul acesteia.
Deşi în urmă cu câţiva ani, în comuna Runcu au fost finalizate lucrările pentru alimentarea cu apă a satelor Suseni, Dobriţa şi Răchiţi, oamenii se confruntă în continuare cu lipsa apei. În satul Dobriţa, sătenii se uită lung după câte o găleată de apă să curgă de la pompă, iar în unele zone apa nu a mai ajuns de câteva săptămâni.

Oamenii spun că principalul motiv pentru care apa este insuficientă este acela că proiectul a fost prost făcut, iar reţeaua de apă a fost proiectată mai mare decât debitul de apă.

„Nu am mai avut apă la robinet de câteva săptămâni. Reprezentanţii primăriei ne amăgesc cu vorbe care nu ţin de sete, fiindcă nu se află în situaţia noastră. Ne rugăm la Dumnezeu să plouă, să vină apă în fântâni cea mai sigură sursă de apă”, au spus localnicii nemulţumiţi ai satului Dobriţa.
Apă cu porţia
În acest moment, aşa zisa „alimentare cu apă“ se face după program, între orele 06.00-09.00, respectiv 17.00-21.00.
Edilul comunei, Adi Câmpeanu, spune că vina nu aparţine primăriei, deoarece investiţia iniţială, finanţată de printr-un program Sapard a fost proiectată pentru cişmele stradale şi nu pentru racordarea fiecărei gospodării la reţaua de apă. Soluţii ar fi pentru rezolvarea problemei, dar primăria nu dipune de banii necesari.
„Una dintre soluţiile care ar rezolva problema lipsei apei, este suplimentarea unei conducte de la Cucute la rezervor, cu diametrul de cel puţin 90 de cm, deoarece investiţia iniţială a fost proiectată în anul 2004 pentru cişmele stradale (doar în aceste condiţii Sapard-ul finanţa acest proiect), iar acum sunt branşate 300 de gospodării. Astfel, consumul de apă a crescut, rezervorul de apă de 300 metri cubi se umple în 6 ore şi se goleşte în 2 ore. Deocamdată nu avem bani pentru a pune capăt acestei probleme şi nu ne rămâne decât să aşteptăm rezultatul rectificării de buget sau, în cel mai rău caz, pâna la anul următor, când va venii bugetul pe anul 2010”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu.
Aşa că, până atunci, pentru o mulţime dintre săteni, a avea apă potabilă de la robinet rămâne un deziderat fără dată concretă de finalizare.
Căminul de bătrâni Dobriţa, fără apă!
Lipsa apei se simte şi la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială din aceeaşi localitate care nu dispune de suficientă apă pentru o funcţionare corespunzătoare. Cele mai afectate fiind sectorul de spălătorie şi bucătăria unde este nevoie de o cantitate mare de apă, fără a depinde de vreun program. Pe lângă toate acestea, cei mai afectaţi sunt bătrânii internaţi în acest centru.
Marius CHIRCULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here