Anchetă pentru abuz sexual la liceul din Turceni!

2777

Situație revoltătoare la Liceul Tehnologic din Turceni, unde un profesor de matematică este acuzat că ar fi abuzat de o elevă de nota 10, pe care o avea la pregătire atât acasă la el, cât și la domiciliul acesteia. Situația e cu atât mai revoltătoare cu cât mama fetei este și ea cadru didactic la aceeași unitate de învățământ, ea aflând destul de târziu despre cele întâmplate, doar după ce fiica sa a început să discute pe rețelele de socializare cu colegii despre coșmarul prin care trecea.

Fata a povestit pe un grup dedicat victimelor abuzurilor de acest gen trauma de care a avut parte, în dosarul deschis de polițiști declarația ei fiind mult mai amplă și mai șocantă. „În timpul meditației, profesorul m-a tras înspre el (eu stăteam pe scaun în capul mesei, iar el în partea laterală) și m-a pupat pe buze. Țin să menționez că am tahicardie și fac atacuri de panică destul de des. În acel moment m-am panicat, nu am zis nimic, iar el a venit în spatele meu „să-mi arate un exercițiu”, dar a început să-mi bage mâna sub bluză, mai apoi sub sutien, atingându-mă pe sâni. Am început să tremur, aveam lacrimi în ochi, pulsul mi-a crescut, iar eu nu știam ce se întâmplă și ce ar trebui să fac. Mi-a fost frică să merg la părinții mei să le povestesc pentru că nu știam cum o să reacționeze, deci am tăcut”, mărturisește eleva care avea 13 ani la acel moment și doar note de 10 în catalog.
Dascălul ei a continuat cu aceste „metode de pregătire” vreme de câteva luni, până când fata a discutat cu mama ei și apoi a fost angajată o avocată care să le reprezinte interesele. Gheorghița Stoian a confirmat că mai multe plângeri au fost depuse împotriva profesorului la diverse instituții ale statului, IPJ Gorj făcând deja primele audieri într-un dosar de corupere sexuală a minorilor. „La începutul lunii aprilie 2022 mama a observat o schimbare majoră în comportamentul fiicei sale. Dintr-un copil foarte sociabil și foarte vesel devenise un copil anxios, care tremura, stări care se manifestau mai ales în ziua în care era programată pregătirea în particular la disciplina matematică. La început mama a încercat să discute cu fetița, dar aceasta nu a spus nimic. Aceste stări au continuat, mama le punea și pe seama vârstei fetei, dar în cele din urmă fetița nu a mai putut suporta presiunea prin care trecea. A postat un filmuleț pe Tik-Tok și apoi a creat un grup cu colegii pe Instagram și au discutat despre ceea ce i se întâmpla ei la orele de pregătire. Erau acte nepotrivite, să le denumim așa. Domnul profesor apela la ceste gesturi nepotrivite de câte ori fetița venea la pregătire. Toate sunt descrise în plângerea de la Poliție. Acest comportament a afectat-o profund pe minoră, apoi a aflat și mama de la mamele a două alte eleve care știau de pe acel grup de pe Instagram. Fetei îi era și rușine, se gândea la consecințe”, a menționat avocata Gheorghița Stoian. La vremea la care aveau loc aceste fapte reclamate încă din vară la IPJ Gorj, dascălul cu pricina era membru în Consiliul de Administrație al liceului.
Directorul Oana Șandru a declarat că de la începerea noului an școlar profesorii din liceu nu l-au mai susținut pe colegul lor de matematică în funcția respectivă. „Am constituit o comisie de cercetare disciplinară la nivelul unității școlare după ce s-a constituit noul consiliul de administrație, ținând cont de faptul că domnul profesor nu a mai fost propus de membrii consiliului profesoral în consiliul de administrație. A fost șocant să aflăm cele relatate de elevă. Am avut discuții doar cu mămica, ținând cont că fata este elevă. Mama este cadru didactic al instituției noastre, dar în ancheta internă noi ținem cont doar de faptele sesizate. Domnul profesor are în prezent ore la școală, dar nu la clasa fetei”, a precizat Oana Șandru. Cele întâmplate la Turceni au ajuns și la urechile celor de la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, mai ales că și aici a fost depusă o plângere împotriva dascălului de matematică. Purtătorul de cuvânt al instituției, Ionuț Catrina, a menționat că acum este așteptată finalizarea procedurilor penale pentru a se putea dispune administrativ ceva împotriva dascălului de matematică. „Inspectoratul Școlar Județean Gorj a luat act de o posibilă situație problematică la nivelul Liceului Tehnologic de la Turceni. Am aflat și noi de ce se presupune că s-ar fi întâmplat acolo. Procedural s-au parcurs pași în aceste etape. S-a constituit o comisie de cercetare disciplinară. Fiind vorba de fapte de posibilă natură penală, această comisie are activitatea suspendată urmând ca măsurile să fie luate după finalizarea cercetările penale. Se vor lua măsurile dacă se impun. Profesorul predă în unitatea de învățământ neexistând o interdicție privitoare la meseria de dascăl. Pe de altă parte, minora se afla sub atenta îndrumare și monitorizare a celor de la DGASPC Gorj, fiind inclusă într-un program de consiliere specific pentru asemenea situații”, a spus purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here