La noi, la Brădiceni, e nedeie de Sfânta Marie a mică, şi târg. Ei ce târg, citiţi pe Nicolae Al Lupului şi o să vedeţi ce târg avea loc „La Şetre”, cu ani în urmă. Brădicenii era un fel de târg, mai ceva decât Târgul Cărbuneşti, şi în fiecare duminică, „La Şetre” era târg cu de toate.
Eu am mai apucat numai târgul de prin 1950. Că acum numai Taica Lazăr mai vine cu haine ştiţi voi din care… Că m-apucă alergia şi încep să mă scarpin… Doamne fereşte-mă de râie că numai eu ştiu ce-am păţit pe la 6 ani. În 1950, dar mai ales mai înainte, mare târg de oale era „La Şetre” de Sfânta Marie a mică. Cel puţin 20 de care cu oale se înşiruiau pe o parte şi alta a aleii ce se făcea de către olari. Aveam şi noi doi olari în sat, nea Rică şi Ularu, ehei, amintiri de acum… Dar cei mai mulţi veneau de la Găleşoaia. Şi ce nu făceau ei din lut: ulcioare „cu ţâţe” smălţuite care ţineau apa rece şi în câmp şi acasă. La noi aşa s-a pomenit, la prăşit ulciorul „cu ţâţă” la umbră şi la cosit la fel… Apoi ulcele de toate felurile începând de la ceştile de ţuică fiartă până la joimăriţe, oale cu două mănuşi „personalizate” după cum ţi-a zis popa la botez, şi străchini, şi taiere, unele smălţuite altele nu, după gusturi şi posibilităţi, şi saxii de flori (ghivece de flori, bă tilică, absolvent de liceu), şi cuci din care cântau cucu-cucu copiii în jurul horelor şi puşculiţe pentru lei (de argint, nu lei tramvai ca acum). Cei cu mai stare comandau din timp străchini şi taiere, oale cu două mănuşi, pe care se vedea scrisul caligrafic, de copist, Ion sau Dumitru. Şi alte bunuri necesare la un gospodar se mai găseau în târg. Bunăoară veneau rudarii de la Buduhala cu rotile de lemn, cu mese şi scaune din lemn de fag şi cu lăzi de zestre lucrate numai din bardă şi teslă, frumos ornamentate cu soarele şi mai ales cerul plin de stele. Mai aduceau postăvi şi albii din lemn de plută, linguri şi fuse, furci de tors şi multe jucării pentru copii. Iar gospodarii cumpărau fiecare după nevoi şi pungă. Unul însă să săturase de câte îi „cricise” nevastă-sa: 12 ulcele de joimari, pentru must la toamnă, 12 dar ceva mai mici pentru ţuică la Bobotează, 12 ceşti pentru ţuică fiartă, 3 ulcioare cu „ţâţă”, 2 fără, 5 oale cu două mănuşi de 40, 3 de 30, o oală pentru sarmale da’ cu o mănuşă, una pentru sfeclă umplută, pentru Sfântul Nicolae, una de ciorbă dulce, una de ciorbă acră, vezi să nu uiţi pe cea de ciorbă de peşte, 15 taiere smălţuite, 12 ne, 25 de străchini smălţuite pentru salată, 2 pentru ardei copt, (castroane de lut domnule)… Nici dacă ai avea memorie de elefant… Şi apoi câte intră în două desagi, a mea şi a lui acesta (acesta era sluga). Dacă mai pui la socoteală şi ţuiculiţa de dimineaţă… I-am luat domnule, i-am luat un car de oale… Şi i le-am descărcat în mijlocul bătăturii… Las că s-a dus buhul, dar m-am răzbunat… Dacă aş fi avut şi o bâtă…
Ion Căpruciu
* Povestirea de faţă face parte din volumul „Amintiri din Casa Amintirilor”, al scriitorului Ion Căpruciu, carte în parte publicată în Gorjeanul şi aflată în curs de apariţie (I.Predo)
