Mergând prin oraş, azi am întâlnit…o umbră!
(Reprodus din periodicul Ager/septembrie 2005)
O umbră a celui care a fost şi este veşnicul revoltat, poetul, epigramistul, foiletonistul, eseistul, moralistul şi omul de cultură Victor Barbu. L-am întâlnit în faţa fostului local al Poştei, din 23 August. Mergea apatic, trist, obosit, gânditor ca întotdeauna, având în mână stângă trei plase de plastic. Într-una avea o pâine şi o cutie cu ceva ce aducea mâncare pe fundul ei, şi în celalalte două plase manuscrise. Nedespărţitele manuscrise, scria undeva Victor : “Sunt poet, dar întreaga operă a nimerit în sertar ca pe vremea lui Ceauşescu.
Sfătuiţi-mă ce să fac ca să ies din anonimat?”
-Ce faci, Victore? l-am întrebat.
-Merg să mănânc ceva la Piaţa Mică, că acasă n-am condiţii.
-Tot bolnav? îl întreb. (îl întâlnisem în urmă cu 2 luni, pe 9 Mai, când i-am dat mâna să urce o pantă de 15 grade şi mărturisise că avea diabet şi era foarte slăbit).
-Da, tot! Probabil că mă voi interna din nou la spital. Diabetul m-a distrus! M-aş recupera singur dacă aş avea condiţii cât de cât civilizate de locuit…dar cum n-am…
Şi o umbră de tristeţe i se prelungea din ochii săi pe obrajii slabiţi.
-Nu mai pot!
-Hai să-ţi citesc ceva! Acum scriu doar cu mâna, nu mai pot scrie la masină!
Îmi zise ca o scuză după ce ne aşezarăm pe treptele Poştei, şi scoase filele scrise citeţ şi ordonat de mână. După ce-mi citi vreo două poezii, într-una din ele vorbindu-se de un cioban aliat cu dracul şi a ajuns mare bogătaş, spuse :
-Vezi, eu nu fac deosebire de rasă sau naţie, ci dintre oamenii buni şi răi! Nu înţeleg, domnul Rădulescu, cum au acumulat unii averile lui Cresus într-un timp scurt, indiferent de partid sau fără!
-Şi ce ai să faci, Victore?
-Să lupt să trăiesc! Dar nu m-ajută nimeni!
-Ştii, continuă…eu nu sunt un idealist, sau nu mai sunt! Am devenit mai practic, mai realist, dar….
Şi după ce mâncă ce era pe fundul cutiei, o asvârli la coş, mângâie un maidanez care se apropiase şi îmi spuse:
-Vezi aceşti câini ai nimănui sunt mai omenoşi, ca mulţi oameni din România de azi!
Plecă, luandu-şi la revedere, spre Piaţa Mică, încercând să fie vertical în mers, atât cât putea fi o “umbră” a solidului Victor Barbu de odinioară.
Uitându-mă lung în urma lui, m-am gândit la spusele lui M. Dragomirescu : “Geniu să fii, dacă societatea în care traieşti nu te ascultă, nu te întelege, nu te ajută, gândul tău genial rămâne închis în sufletul tău, se închide pe vecie cu tine în mormânt şi, cu tine natura pierde poate, pe unul dintre cei mai ageri ziditori şi mijlocitori ai firii ei viitoare!”
Şi mi-am amintit câteva perle ale lui Barbu : “Culmea prostiei: să aştepţi 15 ani să ieşi dintr-o tranziţie fără sfârşit”, sau “Virtutea e ciuma politicienilor” , “Când eşti sărac, chiar şi Dumnezeu te fură”, “Democraţiei de azi îi lipseşte poarta spre libertate”, “Numai disperarea mă mai ţine viu”. Şi îi dau perfectă dreptate gânditorului şi veşnic revoltatului Victor Barbu…
Prea asistăm în ultimii ani la plecarea în lumea umbrelor în eternitatea necontrolabilă şi neverificabilă a numeroaselor personalităţi din lumea culturii gorjene.
Şi ar fi păcat, ca numărul lor să se mărească. Cine-l ajută pe Victor Barbu? Că este totuşi un spirit luminos în cultura indigenă pe care a luminat-o şi el aşa cum a putut şi cum i s-a permis.
P.S. : Şi Victor Barbu n-a mai rezistat mult, plecând să se culce în eternitate în ziua de 24.09.2005, fiind înmormântat pe 27.09.2005 în cimitirul Vulturul.
Dumnezeu să-ţi dea odihnă binemeritată, Victore! Odihna de care nu ai avut parte în scurta ta clipire terestră.
Victor Barbu s-a născut la 11 august 1947, în Popânzăreşti-Dolj, cea mai mare parte a vieţii petrecând-o la Târgu-Jiu.
Gheorghe Rădulescu
