Amenzi pentru supermarket-urile din Târgu-Jiu

638

Luna ianuarie a debutat cu controale în unităţile de tip supermarket şi hypermarket din municipiul Târgu-Jiu. Primii care au aplicat amenzi au fost inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj. “Săptămâna trecută am aplicat două amenzi în valoare totală de 4.000 lei pentru două unităţi de tip supermarket din Târgu-Jiu. Am decis efectuarea unor controale pe linia de supermarket-uri deoarece la sediul nostru au ajuns mai multe reclamaţii de la cetăţeni care sesizau că există unităţi cu produse alimentare expirate. Ne-am deplasat la faţa locului şi două dintre supermarket-urile verificate au fost amendate deoarece aveau produse a căror etichetare era defectuoasă, nu se vedea termenul de valabilitate al alimentelor”, a declarat Ion Iliuţă, directorul DSVSA Gorj.
Acesta a precizat că în cursul acestei luni vor continua controalele în magazinele de cartier şi la cele din apropierea pieţelor agro-alimentare. “La fiecare început de an facem aceste controale deoarece în magazine mai există produse alimentare rămase de dinainte de sărbătorile de iarnă din decembrie. Ne interesează ca alimentele expuse comercializării să nu aibă termenul de valabilitate depăşit, însă le controlăm şi pe cele al căror termen de expirare va fi îndeplinit în următoarele zile deoarece şi acestea din urmă pot fi retrase de la comercializare dacă modul în care au fost depozitate a fost unul incorect, fapt ce a dus la alterarea unor alimente cu puţin înainte de termenul trecut pe etichetă. Dacă în ianuarie ne-am axat pe supermarket-uri şi vom continua cu magazinele de cartier, în februarie vom reveni la controalele pe unităţile mai mari de alimentaţie”, a menţionat şeful DSVSA Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here