Amenzi de zeci de mii de lei, aplicate de Protecţia Consumatorului Gorj

349

haine pt copiiPe parcursul a aproape două săptămâni, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au desfăşurat mai multe acţiuni de control privind securitatea îmbrăcămintei pentru copii. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 20.000 lei şi au fost oprite de la comercializare produse în valoare de aproape 5.000 lei.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, în conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control pe trimestrul I, a desfăşurat în perioada 09-21.01.2012, mai multe acţiuni de control privind securitatea îmbrăcămintei pentru copii (cerinţe pentru cordoane şi cordoane glisante utilizate la îmbrăcămintea copiilor, inclusiv costume tematice pentru deghizare şi echipamente pentru schi, pentru vârste de până la 14 ani) precum şi depistarea de produse de îmbrăcăminte pentru copii periculoase (ale căror cordoane şi cordoane glisante nu respectă cerinţele de siguranţă).

12 operatori economici, verificaţi de CJPC Gorj

În acest interval au fost verificaţi 12 operatori economici la nivelul municipiului Târgu-Jiu, valoarea produselor controlate fiind de 23.307,50 lei. Urmare acţiunilor de control efectuate a rezultat că 10 din cei 12 operatori economici verificaţi încălcau prevederile legale privind protecţia consumatorilor, depistându-se la comercializare produse neconforme în valoare de 9307 lei. Astfel, comisarii CJPC au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, valoare totală a amenzilor aplicate fiind de 20.800 lei. De asemenea, s-a dispus măsura opririi temporare de la comercializare până la remedierea deficienţelor pentru produse în valoare de 4.762 lei. Potrivit reprezentanţilor CJPC Gorj, principalele abateri constatate în urma acestor acţiuni de control sunt: comercializarea de produse fără precizarea compoziţiei fibroase sau fără traducerea în limba română a informaţiilor de pe eticheta produselor, comercializarea de produse fără indicarea modului de întreţinere a materialelor prin intermediul etichetelor necesar a fi realizate din materiale rezistente la tratamente umidotermice, precum şi comercializarea acestora fără precizarea preţurilor de vânzare sau fără identificarea operatorului economic la locul de desfăşurare a activităţii.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here