Amenzi de peste 150.000 lei, aplicate de poliţişti în cadrul acţiunii „Scutul Pădurii”

281

În cursul săptămânii trecute, efectivele de ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Gorj au acţionat pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice pe raza judeţului Gorj. În urma controalelor efectuate în această perioadă, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 150.000 lei.

Controalele s-au desfăşurat în cadrul planului de acţiune „Scutul Pădurii” şi au avut drept scop prevenirea şi combaterea delictelor silvice, la acţiune participând efective de ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Gorj, coordonate de ofiţeri din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Ordine Publică – Serviciul de Prevenire şi Combatere a Delictelor Silvice şi a Braconajului Piscicol. În urma acestor acţiuni au fost aplicate un număr de 26 sancţiuni contravenţionale la regimul silvic, în valoare totală de peste 150.000 lei.

Dosare penale pentru trei gorjeni
Tot în urma controalelor efectuate în această perioadă, trei gorjeni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi transportând material lemnos tăiat ilegal. Toţi cei trei bărbaţi au fost depistaţi în seara zilei de 25 octombrie. Unul dintre aceştia, un localnic din satul Peşteana-Jiu, comuna Bâlteni, a fost prins de poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Peşteana, în timp ce încărca într-o căruţă material lemnos de esenţă fag, carpen şi gorun, tăiat bocuri, fără acte de provenienţă. „Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că B.C. a tăiat ilegal, fără marcă silvică, 4 arbori de esenţă fag, 2 arbori de esenţă gorun şi un arbore de esenţă carpen din proprietatea privată a unui localnic. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere şi sustragere material lemnos, materialul lemnos fiind lăsat în custodie Ocolului Silvic Peşteana”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Un alt gorjean, de această dată din comuna Drăguţeşti, s-a ales cu dosar penal după ce a depistat de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu în timp ce transporta cu o căruţă mai mulţi arbori nemarcaţi. Bărbatul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos. Pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni este cercetat şi un bărbat din comuna Dragoteşti. Acesta a fost prins de poliţiştii din Mătăsari în timp ce transporta cu un atelaj hipo material lemnos fără a avea aplicată marcă silvică. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul a tăiat arborii de pe un teren proprietate personală, însă cum aceştia nu aveau aplicată marca Ocolului Silvic în cauză s-a întocmit dosar penal.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here