Amendă record pentru o spălătorie auto din Târgu-Jiu

589

O spălătorie auto din municipiul Târgu-Jiu va fi sancţionată cu o amendă de 48.000 de lei pentru folosirea în activitate a unor angajaţi fără întocmirea unui contract individual de muncă. În timpul unui control efectuat săptămâna trecută cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pe baza unei informaţii cu privire la desfăşurarea activităţii angajatorului respectiv fără respectarea legislaţiei muncii, inspectorii de muncă gorjeni au depistat două persoane care munceau fără forme legale de angajare. Sancţiunea, în cazul fiecăreia dintre acestea este de 20.000 de lei, la care se adaugă încă 8.000 de lei pentru nerespectarea reglementărilor legislative cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, cei doi spălători auto neavând efectuat controlul medical şi nefiind instruiţi de către angajator în privinţa muncii prestate. “Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj atrage atenţia angajatorilor că astfel de controale pentru depistarea muncii fără forme legale de angajare vor fi frecvente, iar pentru fiecare persoană angajată fără a se întocmi contract individual de muncă, sancţiunea aplicată, conform legii, va fi de 20.000 de lei în parte”, a declarat inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, George Romanescu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here