Amendă pentru un taxi-pirat

845

Agenții din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au organizat, vineri, o acţiune pentru depistarea conducătorilor auto care desfăşoară activităţi de taxi ilegale. Oamenii legii au amendat un șofer. Acesta nu va putea să folosească mașina în următoarele șase luni. ”La data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au desfășurat o acțiune punctuală pe linia prevenirii și combaterii transportului ilegal de persoane. Astfel, polițiștii au depistat, pe drumul tehnologic Rovinari – Fărcășești, un autoturism condus de un bărbat de 23 de ani, din orașul Rovinari, căruia i s-a documentat activitatea de transport de persoane, pe ruta Rovinari – Negomir și retur, fără să dețină autorizație taxi sau copie conformă valabilă, conform prevederilor privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare, precum și indisponibilizarea autovehiculului pentru o perioadă de șase luni”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here