Parafrazându-l pe marele poet Mihai Eminescu prin versurile: ,,vremea trece, vremea vine/ Toate-s vechi și nouă toate/ Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate…”, ne dăm seama că filosofia creației sale se potrivește ca o mănușă cursului întregii societăți românești, din vremurile trecute și până în zilele noastre, din care, fără vreo îndoială, și învățământul este parte. Și din păcate, ajunși în Post/1989, când cei care i-au rânduit destinul, considerându-l o prioritate națională, iată-ne mereu neplăcut surprinși de abrambureala din sistemul educației, indiferent cine a condus și a guvernat această țară. Fiecare început și parcurs de an școlar, fără excepție, este bulversat de tot felul de schimbări în legislația școlară, debusolându-i deopotrivă pe elevi, educatori și părinți, la care mai contribuie și fiecare ministru cu abrambureala lui, modificând, introducând și scoțând programe școlare, discipline și ore pe cicluri de învățământ, evaluări și examene, etc, cu efecte negative asupra oportunității, stabilității și calității procesului de învățământ. Și dacă mai venim și cu precizarea că după decembrie 89 la conducerea Ministerului Educației din România s-au perindat nu mai puțin de 28 de miniștri, dintre care 16 numai în ultimii 10 ani, niciunul nereușind să-și ducă mandatul până la capăt și cu atât mai mult ceea ce și-au propus, atunci avem și mai clară imaginea precară din sistem. Mai mult decât atât, implicarea directă a politicului și în acest domeniu de activitate, hotărâtor în pregătirea și formarea generației tinere, și faptul că unii cocoțați pe funcții în minister și în instituțiile subordonate se comportă acolo ca pe propria moșie și fără să răspundă pentru abuzurile făcute și evident a unui prost management educațional, au agravat situația din învățământ. În același timp pe un fond de subfinanțare a educației și lipsei de stimulare și motivare a calității și competiției din sistem, fiecare ministru nu a făcut altceva decât să cârpească pe ici pe colo cu modificări făcute anapoda în administrarea și derularea întregului proces de învățământ. Practic, după 1990 educația este domeniul în care s-au făcut doar experimente nereușite și cu implanturi aduse de aiurea, iar acum rezultatele se văd. După cum în sistem, dincolo de modificările fără noimă a legilor educației și urmate de alte decizii inoportune pe structură, manuale și evaluare școlară, se pierde mereu din vedere pregătirea și perfecționarea cadrelor didactice, ținându-se cont și de schimbul de generații a oamenilor de la catedră. De aceea, nu întâmplător mai există și pe bună dreptate nostalgia după sistemul de învățământ dinainte de 1989, sistem rigid dar performant, cu cadre didactice bine pregătite și elevi motivați și silitori, regulamente școlare clare bazate pe respectul reciproc profesor-elev, șamd.
Și spuneam că după abrambureala din învățământul românesc care nu se mai termină, rezultatele se văd și sunt dureroase, așa cum ne arată și testele PISA. Situația cea mai critică este la unitățile din mediul rural, defavorabil pentru elevi și din punct de vedere economic, al infrastructurii și igienei școlare, deficitului mijloacelor de transport dintr-o localitate la alta. Nu în ultimul rând și foarte important pentru asigurarea calității procesului de învățământ este și trebuie să fie asigurarea încadrării școlilor cu personal didactic calificat, ceea ce de ani de zile, din păcate, nu se întâmplă, persistând încadrarea cu suplinitori necalificați, sau cu învățători și profesori care se schimbă la clase de la un an la altul. În fine se pierde din vedere, într-un mod alarmant și cu precădere în localitățile rurale, depopularea și scăderea dramatică a efectivelor de elevi, iar pe de altă parte creșterea ratei analfabetismului școlar, la care se adaugă deja ca fenomen de masă și cel funcțional, cu 44% din totalul efectivului de elevi pe țară. După cum, cu ocazia evaluărilor naționale, statisticele ne mai arată că majoritatea elevilor obțin rezultate la nivelul mediocrității și abia 10-15% se înscriu la un nivel de cunoștinte dobândite, între notele 8-10. Și dacă mai luăm în calcul că după absolvire o bună parte dintre aceștia iau calea străinătății pentru a-și realiza un viitor mai bun și mai sigur, atunci România cu ce potențial intelectual mai rămâne pentru nevoile sale interne? Și evident pentru a mai performa, într-o lume tot mai dinamică în dezvoltare, știința, cultura și în alte domenii de activitate? Cât priveste formarea unei culturi generale acceptabile se poate spune că și aici la majoritatea elevilor este așezată pe butuci, mai cu seamă că în școli se neglijează tendențios studierea istoriei naționale și disciplinelor socio-umaniste. Nu în ultimul rând, anomaliile din învățământul românesc au mers până acolo încât diplomele de absolvire, acreditările și doctoratele celor de bani gata să se acorde pe șpagă, negociindu-se titlurile și funcțiile publice precum vânzarea legumelor pe tarabele de pe piață. Și atunci să ne mai miram că gramatica limbii române a ajuns să fie terorizată chiar și de cei care se perindă vremelnic pe la vârfurile de putere și în demnități publice, cu exprimări de genul: ,,sucesuri”, ,,ecsecuri”, ,,eliminează”, ,,scufundaseu”, ,,inițializează“, ,,serterizează”, ,,nu vrea să vorbește cu mine”, șamd., întrebându-ne dacă în felul acesta se mai poate vorbi de o “Românie normală și educată”. Altfel, deși ne dorim și ar trebui să se schimbe radical în bine situația din învățământul românesc, orientat cu precădere spre oportunități, motivație și atractivitate ocupațională, deopotrivă cu asigurarea acelorași condiții de învățătură pentru întreaga populație școlară, ne temem în continuare că până la urmă, din păcate, totul va rămâne doar un ideal utopic, teoretic da, dar practic irealizabil în România de astăzi.
De altfel, învățământul se înscrie și el în dramatica imagine a societății românești, funcționând după cum spuneam într-o stare de harababură și de imoralitate, cu atât mai mult cu cât parcă dracul împielițat și-a băgat coada și aici, unde politicul se plimbă în voie și în jocuri cu afaceri de clan pe seama destinului unor tineri mereu derutați exact de prostia oamenilor din sistem, puși acolo pe criterii de pile și culoare politică, nu pe valoare și pe trudă. Sunt fenomene și întâmplări grave ce se petrec în școala românească cu perspective tot mai sumbre și incerte al schimbului de generații. Treptat iese din scenă o generație care cu destule privațiuni și-a făcut datoria față de țară. Din urmă vin însă alte generații care vor trebui să preia ștafeta și să asigure pe mai departe continuitatea existenței, dezvoltării și tradițiilor de muncă și de viață ale acestui popor.
Și atunci, care ar trebui să fie sfânta datorie a celor care sunt mandați să ocupe fie și vremelnic jilțurile puterii, decât întelepciunea și buna credință pentru mai binele, siguranța și liniștea neamului, stăruind, în primul rând, asupra optimizării condițiilor materiale și de oportunitate calitativă, morală și spirituală din sistemul educației? Fără îndoială, cu o grijă deosebită pentru populația școlară, pentru a clădi un tineret sănătos, pregătit și capabil să preia cu demnitate și succes destinele României. Altfel, riscăm să devenim un popor fără resurse și valori umane, entitate, istorie și dragoste de neam, singurele în măsură să asigure progresul și bunăstarea acestei țări…
Prof. VASILE IROD
