Alimente şi băuturi fără acte, confiscate de Garda Financiară

318

finante 2Zeci de kilograme de alimente, tot atâtea de detergenţi, sute de kilograme de sucuri şi bere au fost confiscate zilele trecute de comisarii Gărzii Financiare Gorj. Acest lucru s-a petrecut în urma efectuării a peste 40 de controale.

 

Reprezentanţii Gărzii Financiare Gorj au efectuat săptămâna trecută 46 de controale la agenţii economici, care s-au soldat cu amendarea a 16 dintre ei, valoarea amenzilor fiind de 36.500 de lei şi cea a bunurilor confiscate de 11.159 de lei. De asemenea, au fost întocmite şi trei acte de sesizare penală pentru infracţiuni de evaziune fiscală săvârşite prin neînregistrarea şi nedeclararea tuturor veniturilor obţinute sau prin înregistrarea de cheltuieli nereale, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind ridicat astfel la suma de 168.945 de lei. Comisarii gorjeni din cadrul Gărzii Financiare au întreprins şi mai multe acţiuni de supraveghere şi control a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ în mediul rural, urmărindu-se descoperirea acelora care comercializează mărfuri neînsoţite de documente legale de provenienţă şi intrare în gestiune. “Au fost sancţionaţi mai mulţi agenţi economici cu amenzi de 3.000 de lei şi au fost confiscate mărfuri în valoare de 9.036 de lei. Dintre acestea amintim confiscarea a 909 litri de bere, a 144 de litri de sucuri şi apă minerală, 70 de flacoane de detergenţi şi înălbitori, 400 de kilograme de făină, 45 de pungi de cafea şi 29 de kilograme de conserve de carne şi peşte”, au declarat reprezentanţii Gărzii Financiare Gorj.

I.P.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here