Alegerile prezidențiale – aceleași povești electorale pentru neliniștea românilor

886

S-a dat startul campaniei prezidențiale 2019 în împrejurări interne deloc fericite, de fapt fiind o continuare de 30 de ani încoace, al aceluiași “spectacol” politic ridicol și grețos, desfășurat sub cupola circului dâmbovițean de proastă reputație a României furate, postdecembriste. Cu atât mai mult cu cât, la jalnica imagine a politicienilor de ieri și de azi și a celor care sunt înscriși în cursa pentru palatul Cotroceni, este aproape imposibil ca oricare om cinstit să mai creadă în alte avalanșe de promisiuni electorale, în marea lor majoritate la granițele ficțiunii cu realitățile sumbre ale României de astăzi. Sau altfel spus, vom continua să asistăm la penibilul acelorași linii ,,directoare” ale demagogiei și propagandei clanurilor de politikie partizană, și dincolo de orice decență și bun simț, încât la murdăriile de partid care se poartă în Românica noastră, l-am putea aminti chiar și pe Agamiță Dandanache, ar fi fost acum un prea mic copil față de ceea ce înseamnă astăzi haitele politice și liderii lor, din jalnica societate românească. Poate că nici Caragiale nu ar fi găsit ușor antidotul ironiei și persiflării politrucilor vremurilor noastre, infami prin caracter și comportament, turbulenți în spațiul public, proaste modele umane, plini de răutăți, egoiști și invidioși, acționând cu încrâncenare, patimă, ură și răzbunare împotriva oricui ar îndrăzni a le sta în calea nelegiuirilor și accederii cu orice preț la putere pentru privilegii, unii sau alții, dar nimic sau aproape nimic bun pentru țară.
Dar să ne referim cu atenție la câțiva dintre veleitarii care visează și chiar se văd cocoțați, cu surle și trâmbițe, pe fotoliul de la Cotroceni. Bunăoară, circulând prin țară, întâlnești la distanțe de circa 100-200m, megalomanicele panouri cu figura actualului imperator de la Cotroceni, care cu zâmbetul lui sarcastic, ne propune pentru un al doilea mandat prezidențial o ,,Românie normală“ și ,,democratică”. Adică, acest personaj cinic K.W. Iohannis, care în cei cinci ani ca șef al statului român nu a făcut altceva decât să-i urască și să-i dezbine pe români, să nu respecte Constituția și să blocheze continuu funcționarea instituțiilor democratice ale statului, cu precădere și tot timpul în război cu guvernul, evident din motive de vanitate și partizanat politic meschin și răzbunator. Și nu încape nicio îndoială că modul în care K W. Iohannis se comportă, denotă o atitudine distructivă, dictatorială, dovedind pe perioada întregului său mandat prezidențial că nu a înțeles și a fost incapabil să asigure conclucrarea între puterile statului și nici preocupat de bune intenții a furniza echilibru, armonie și liniște în țară, dimpotrivă. După cum în exterior, imaginea României este una dezastruoasă, dovedindu-și și aici incompetența în îndeplinirea obligațiilor din fișa postului pe problemele de politică externă. Mai mult, a boicotat și activitatea guvernului, căutând să-l compromită pretutindeni și să facă jocurile grupurilor de interese străine, în primul rând, pe filiera germano-austriacă. În plus, sub nimicnicia sa domnie România și-a luat adio de la integrarea în Spațiul Schengen, după cum nici SUA, dincolo de interesele lor directe – economice și militare în zona Mării Negre, România, în ceea ce ne privește, nu înseamnă vreo mare miză pentru americani. În acest context trebuie văzute și întâlnirile președintelui Iohannis cu Donald Trump, iar ca o ironie a soartei, iată că în vreme ce Ungaria și Polonia au primit acceptul intrării în SUA fără vize, România se mulțumește doar pentru o șapcă oferită nevrednicului Werner de către președintele Trump.
Acum, după un mandat lamentabil și păgubos pentru țară, singura grijă a lui Iohannis este obținerea unui nou mandat la Cotroceni, pentru care lucrează cu motoarele în plin justiția română și serviciile secrete aservite, în strânsă legătură cu cei care turează la rândul lor în ,,laboratoarele“ străine pentru colonizarea definitivă a României. De altfel, fostul primar de Sibiu preferă o astfel de mocirlă electorală, singura lui preocupare, de cinci ani încoace, dar și în prezenta campanie prezidențială este să stropească cu venin în spațiu public, obsedat și alergic, înfoindu-se precum curcanul când vede cei trei trandafiri și culoarea roșie. Pentru că atâta știe și atâta pricepe, în deplină imoralitate și dezinteres pentru treburile și buna rânduială a țării. A ajuns atât de penibil acest personaj, ca la orice nefericită întâmplare în România numai roșul-bombon este de vină, chiar și când plouă sau bate vântul, când e cald, frig, poate și de ce nu are urmași de sânge patern. șamd. Susținut și de un partid, care și-a pierdut demult identitatea liberală, chiar ajungi să te întrebi ce îl mână în luptă pe acest candidat, cândva inventat tot din interese străine, evident luându-și tainul ce crede că i se cuvine din noianul de privilegii, din viața de lux și de huzur, care crede că i se cuvin de minune. Numai că totul pe seama cui, și dacă acest dubios candidat mai poate oferi încredere și speranțe românilor, sau mai degrabă, dobândind un nou mandat prin aceleași mijloace oculte, va însemna alți cinci ani pierduți, amplificând neliniștea României cu un astfel de personaj sinistru în fruntea statului.
Alți candidați pentru Cotroceni vin dinspre: PSD, USR-PLUS, PRO ROMÂNIA-ALDE, PMP, UDMR și dinspre alte cateva partide neparlamentare, chiar și independenți.
Unii dintre ei au șanse reale de câștig, alții doar bifează o experiență electorală, sau pur și simplu sunt ,,iepurii” lui Iohannis, pe care din păcate, în preajma alegerilor sondajele și marketingul electoral încă îl dau favorit pentru obținerea unui nou mandat prezidențial. Dar potențiale șanse pentru turul doi și de ce nu, cu o victorie în fața actualului președinte, au Viorica Dăncilă și Dan Barna, poate chiar Mircea Diaconu. Totul depinde de modul în care vor reuși să-l anihileze pe Herr Klaus, vulnerabil la capitole foarte importante pentru interesele României și mai ales cum vor atrage electoratul de partea lor, convingându-l nu cu basme și promisiuni deșarte, ci cu programe și proiecte realizabile, menite să conducă țara spre normalitate și spre un progres real de dezvoltare economică și bunăstare socială.
Numai că cei trei candidați menționați se confruntă cu probleme legate de instabilitatea și destrămarea mariajelor politice. În special, social-democrații sunt loviți atât din interior de turbulențele și traseismele politice, cât și de atacurile virulente ale Opoziției și președintelui Iohannis, de unde și propriile gafe și sincope în actul guvernării, fiind afectat grav partidul la capitolul încredere. Cu atât mai mult, cu cât PSD-ul, asumându-și misiunea de apărător al drepturilor celor mulți, a clacat adeseori nu doar în timpul guvernării, dar și în ceea ce privește comunicarea publică privind viziunea socială, dar și reconectarea la stânga europeană. Acum rămâne de văzut cum și în ce măsură se va reuși revitalizarea partidului, apreciind până la urmă eforturile doamnei Dăncilă pentru a menține conectată formațiunea politică pe care o conduce la marea bătălie electorală. Iar o reușită a candidaturii sale la alegerile prezidențiale poate să însemne foarte mult pentru social-democrația românească, beneficiind în ultima instanță și de sinceritatea, bună-credința și tenacitatea domniei sale, cinstea și implicarea în a-și pune în practică proiectele bune pentru țară, inclusiv prin câștigarea bătăliei cu ceilalți competitori la alegerile prezidențiale.
În privința candidaturii lui Dan Barna și Mircea Diaconu, se pare că și în sânul partidelor și coalițiilor care îi susțin, orgoliile și interesele politice ale unora sau altora încep să alimenteze suspiciunile și neîncrederea, divergențele și frământările interne, diminuând astfel din șansele unei reușite la apropiatul scrutin electoral după cum, contra celor doi candidați au început să lucreze tot mai vârtos haitele iohanniste, care dincolo de fake news și atacuri mizerabile se folosesc și de acea mass-medie otrăvită, căutând să le blocheze accesul la emisiunile rtv, sau altfel spus, să nu aibă posibilitatea de a se exprima și a-și expune gândirea, viziunea și proiectele electorale în spațiul public. Dar până la urmă orice reușită în viață ține de înțelepciune, onestitate și decență și mai ales de modul în care, atât D. Barna cât și M. Diaconu vor reuși să capaciteze electoratul, dobândindu-le încrederea și speranța că promisiunile făcute în campanie vor fi realizabile, dar mai ales în buna-credință că o să fie respectate și îndeplinite, în folosul țării și cetățeanului român. Un alt candidat care s-a aliniat la linia de start pentru câștigarea funcției de președinte al României este și Kelemen Hunor. O face pentru a treia oară, în calitate de reprezentant al UDMR, numai că de fiecare dată nu și-a explicat planurile dacă va deveni cumva președintele României. Or, dacă continuă să-și încerce norocul, ar trebui mai întâi să ne convingă, că atât el, cât și formațiunea etnică pe care o conduce, respectă întrutotul Constituția și legile României, iar în același timp respinge orice acțiuni revanșard- revizioniste, antiromânești, inclusiv orice alte comenzi venite dinspe Budapesta și alte zone referitoare la autonomia etnică sau alte bazaconii separatist-teritoriale pe pământ românesc. Altfel, să-i urăm succes domnului Hunor și cetățenilor români de etnie maghiară, considerându-i parte de drept și bună pace în cadrul naționalităților constitutive ale României. Cât despre ceilalți candidați înscriși în cursa pentru prezidențialele 2019, doar gândurile noastre bune în a-și încerca norocul, având credința că fiecare în parte este animat de gânduri sincere și atitudini constructive, de unitate și benefice pentru țară. Din păcate, românii, după cum mai spuneam, și-au pierdut credința și orice speranță că România va mai putea să fie repusă vreodată pe un drum de normalitate. După cum o mare parte din vina acestui mers pe dos al societății românești ne revine nouă, boborenilor, care naivi și creduli nu am priceput adevărata democrație și ce să facem cu ea după decembrie ’89. Bunăoară, primii doi președinți de ,,tranziție” doar au mimat rolul din fișa postului, în vreme ce România semăna mai degrabă un ,,sat fără câini”, înfiripându-se în jurul noilor guvernanți grupurile de interese și baroniadele, care cu implicații străine au declanșat marile jafuri, feliind țara precum hienele la pradă. Au urmat alți zece ani, cu Traian Băsescu – președinte, perioadă de coșmar pentru națiunea română, întrucât individul, șmenar de meserie a reușit să prostească pe mulți cu ,,să trăiți bine” și să se folosească de funcția de președinte pentru destructurarea și compromiterea instituțiilor democratice ale statului, subordonându-le în scopuri de timp mafiot, atât pentru familia sa, cât și pentru cloaca portocalie, atât de câinoasă și hapsână, cu imense jafuri din averea națională. Fără niciun fel de îndoială sub protecția organelor de justiție, în principal nu doar supuse stăpânului de la Cotroceni, dar și la fel de virusate de marea corupție. Iar culmea ironiei și destinului romanesc avea să atingă apogeul abia în anul de grație 2019 (serviciile speciale știau de mult, dar au ascuns cruntul adevăr ?!), când în sfârșit a fost dat în vileag trecutul de securist-turnător al cinicului Băsescu, care a făcut atât de mult rău țării și poporului român.
Dar pentru că naivitatea românilor nu îmbătrânește nicio dată, după cam de multișoară vreme nici nu mai vor să gândească cu mintea de pe urmă, iată că după cei zece ani de vai și chin cu matelotul la butoanele puterii, aveam să ne pricopsim cu altul. Și nu neapărat doar din vina amărășteanului român, și mai mult ca sigur cocoțat pe fotoliul de la Palatul Cotroceni, cu implicarea directă și frauduloasă a grupurilor de interese din exterior, în complicitate cu serviciile secrete din țară. În felul acesta a ajuns fostul primar de Sibiu, imperatorul României și despre al cărui profil uman și de conducător am vorbit în prima parte a materialului, adăugând în plus doar simpla constatare, de a se fi dovedit în cei cinci ani de mandat prezidențial, mult mai malefic și distrugător pentru țară și neamul românesc. Și în ceea ce mă privește, mă număr printre cei peste 60% de români care nu-l mai vor pe acest personaj președintele României. În același timp cred că nici aceste alegeri prezidențiale nu vor reuși să aducă în fruntea țării persoana potrivită pentru mai binele acestui popor spoliat, umilit și bătut de soarta sărăciei. Poate că iarăși din vina unui electorat needucat și manipulat din tot atâtea scenarii obscure, dar și pentru că realitățile din ultimii 30 de ani, ne-au dovedit cu amărăciune că jocurile electorale cu mare miză privind România se fac în altă parte și că până la urmă nu contează cine și cum se votează, ci doar cum și pentru cine se numără voturile. Totusi, să credem că de această dată speranța va muri ultima, ieșind victorios în aceste alegeri un bun român, cinstit, drept și înțelept pentru mai binele țării și neamului românesc. De un astfel de Președinte avem nevoie, ca un vrednic simbol de fapte, prin care să ne regăsim unitatea și demnitatea națională, să ne reclădim prezentul pentru a asigura un viitor mai bun urmașilor noștri. Iar pentru asta, repet, să avem până la urmă cu toții marea obligație a înțelege adevăratele repere ale existenței noastre ca națiune în această parte de lume, contribuind astfel, fiecare după puteri și posibilități cetățenești la ceea ce înseamnă, în primul rând, unitatea, educația și sănătatea fizică și morală a acestui popor, dezvoltarea și bunăstarea sa. Și să eradicăm în primul rând și rapid fenomenul depopulării țării, oprind migrația și rechemând tinerii acasă de prin străinătățuri, cu certitudinea că odată reîntorși la glia strămoșească li se vor oferi condiții decente de muncă și viață, pe măsura pregătirii și contribuției fiecăruia la reclădirea României moderne.
Rămâne de văzut acum cu ce promisiuni și mai ales cum și cu și-a propus să și le onoreze și “cei zece mari și lați” competitori intrați în cursa prezidențială, oferindu-ne în sfârșit speranța unor vremuri mai bune pentru această țară.
Și să credem că așa va fi, altfel dezamăgirea și tristețea vor fi fatale, cu un final sinistru, care poate să însemne într-un viitor nu prea îndepărtat prăbușirea definitivă a stabilității, unității și independenței statului național român.
Prof. VASILE IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here