Agricultura pe înțelesul tuturor – Recolte multiple de legume prin asocierea culturilor

1343

În legumicultură, mai ales pe micile grădini familiale, se pot obține 2 sau chiar 3 recolte pe an prin culturi anticipate, de bază și succesive. Pentru aceasta terenul trebuie să fie puternic fertilizat cu gunoi de grajd bine compostat și asigurată apa din abundență, spre a susține obținerea acestor recolte. Redăm o structură de culturi legumicole pentru recolte multiple.
Două recolte pe an
Trei culturi pe an – se pot realiza în structura următoare:
Acest mod de cultură se cheamă că este intensiv sau superintensiv și pentru aceasta reclamă o agrotehnică de performanță, exactă și bine susținută.

Ca să evite conflictul între generații, a rămas toată viața un copil.
Ion VELICAN

Pentru a susține și simplifica combaterea bolilor, buruienilor și dăunătorilor în legumicultură, mai cu seamă în grădinile familiale, se recomandă asocierea mai multor culturi alături de culturile de bază, fără a reduce producția acestora, ba chiar aceasta o va spori, și mai ales va necesita un consum mai redus de pesticide.
Iată cum se pot asocia unele culturi legumicole:
În toată grădina de legume este recomandabil ca măcar solele de culturi să fie separate între ele de 1 – 2 rânduri de crăițe (Tagetes spp), flori frumoase care au și însușirea de a îndepărta viermii sârmă din sol, făcând inutilă în acest caz utilizarea insecticidelor industriale cu aplicare în sol.
Busuiocul, măghiranul, lavanda și cimbrul – prin uleiurile eterice volatile pe care le produc, provoacă tulburări în orientarea unor insecte, mai ales Gândacului din Colorado și astfel acestea, cu radarul bruiat, părăsesc urget zona.
Hreanul și usturoiul – se protejează reciproc contra viermilor din sol, chiar și a nematozilor (viermișori specifici usturoiului) care provoacă ruperea discului cu rădăcini, tulpina acestuia, de restul plantei.
Fasolea oloagă și tomatele cu creștere limitată – cultivate sub formă de culise în cultura de castraveți asigură acestora protecție și suport împotriva curenților de aer.
Se știe că bostănoasele (castraveți, dovleac, dovlecei, pepeni galbeni sau verzi) au vrejul extrem de sensibil la mișcare și vântul rupe foarte ușor vasele transportatoare de sevă, casante ca fibrele de sticlă, provocând moartea plantei.
Conopida, guliile, varza – prin atmosfera eterică pe care o crează în jurul lor îndepărtează dăunătorii tomatelor, mai ales Gândacul din Colorado, astfel că este recomandabl intercalarea unor rânduri de vărzoase în culturile de cartofi, tomate, sau de vinete.

Pentru acestea recomandăm asocierea culturilor după aceste modele în grădinița dumneavoastră de legume.

Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea – Ghidul fermierilor mici și mijlocii:
– vol. 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
– vol. 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021,
– vol. 3 – Pomicultură – ediția 2022

Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi oamenii actuali, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane prin care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli.
Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele pe care le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!

Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine de le sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here