-1-
În cel mult patru săptămâni se încheie sezonul însămânțărilor de toamnă dar, desigur, fermierii adevărați încă nu au parte de relaxare, deoarece trebuie să pună bazele agrotehnice pentru culturile de primăvară. Printre agronomi circulă butada cum că producția agricolă este dependentă integral de triada ,,Casă – Masă – Rasă”.
Casa este reprezentată de sol, parametrii naturali ai acestuia și lucrările de pregătire a patului germinativ. Masa o constituie fertilitatea naturală a acestuia, potențată cu aportul gunoiului de grajd şi al îngrășămintelor chimice aplicate de fermier, iar Rasa o reprezintă materialul biologic folosit, adică semințele şi materialul săditor. Se mai spune că fiecare dintre acești factori are cam o treime aport la dimensiunea cantitativă şi calitativă a producției agricole vegetale. Pentru explicitarea motivației că este absolut obligatorie ararea terenurilor din toamnă, facem puțin apel la unul dintre parametrii fizici ai solurilor, textura – adică compoziţia mecanică a solului, mărimea particulelor componente ale solului şi ponderea în care se găsesc acestea. Solurile cu particule mari, până la câţiva mm, care nu se ţin, curg, sunt nisipurile sau solurile nisipoase. Acestea sunt practic improprii pentru agricultură. Cele mai mici particule de sol sunt pulberile, prafurile fine, argilele. Pe măsură ce scade ponderea particulelor mari şi îşi fac cunoscută prezenţa particulele tot mai mici, se îmbunătăţeşte şi calitatea solului.
Astfel apar solurile nisipo-lutoase cu agregate friabile, care se rup uşor şi încep să devină tot mai pretabile pentru creşterea plantelor. Când în sol sunt prezente particulele mijlocii, lutoase, în pondere însemnată, solurile devin luto-nisipoase, semi-mijlocii, valoroase pentru cultura plantelor, mai ales pentru acele culturi ale căror părţi utile nouă se dezvoltă în sol ca rădăcinoasele, bulboasele, tuberculiferele. Rezistenţa lor la arat este sub 0,3 kg forţă pe centimetru pătrat. Solurile mijlocii sunt acele soluri în alcătuirea cărora particulele mijlocii, lutoase, sunt dominante în amestec, dar şi cu particule nisipoase sau argiloase, prăfoase. Aceste soluri sunt cele mai valoroase pentru agricultură şi la noi sunt cunoscute drept cernoziomuri, soluri negre, sau bălane de stepă, cu o rezistență la arat de 0,3 – 0,5 kg f/cm p. Ele sunt răspândite în câmpia Banatului, cea a Bărăganului şi în Dobrogea.
Pe măsură ce dispar din compoziția mecanică a solului, particulele nisipoase, cele mijlocii, lutoase, și capătă o pondere tot mai redusă în favoarea particulelor fine, argiloase, acestea devin tot mai grele, compacte, cu rezistență la arat de 0,5 – 0,7 kg f/cm p, cu o pretabilitate tot mai redusă pentru culturile rădăcinoase, bulboase sau tuberculifere, căci aceste părţi din plantă întâmpină o rezistenţă tot mai mare a solului la creştere.
În funcție de ponderea particulelor lutoase, aceste soluri sunt luto-argiloase sau argilo-lutoase. Când argila este total dominantă, solurile sunt foarte grele, argiloase, cu o rezistență la arat de peste 0,7 kg f/cm p.
Aceste soluri practic n-ar trebui destinate culturilor arabile, ci pentru pășuni şi fâneţe. Solul este un organism viu, ceea ce înseamnă că prin intervențiile noastre îi putem îmbunătăți sau deteriora calitățile. Condițiile de climă specifice României pot avea o influență foarte favorabilă asupra solului dacă vom ști să le folosim. Particulele argiloase din sol joacă rol de liant și imprimă agregatelor de sol o rezistenţă, compactitate, care uneori împiedică, îngreunează, pătrunderea apei, aerului sau înaintarea rădăcinilor plantelor ori a organelor active ale mașinilor agricole în el.
La un concurs de tăcere nu pot participa totuși necuvântătoarele – Ion VELICAN
Alternanţa îngheţului cu dezgheţul din timpul iernii asupra solurilor arate produce ruperea, fărâmarea agregatelor compacte de sol, ceea ce va facilita pătrunderea şi circulaţia apei, aerului sau a rădăcinilor plantelor de cultură. Aceasta este de fapt o îmbunătăţire a pretabilităţii pentru agricultură, cu efect pozitiv în creşterea cantităţii şi calităţii producţiei. Dacă pe parcursul iernii solul se află arat în brazde mari, cu goluri mari şi multe în care viscolul să pătrundă uşor, să introducă apă sau zăpadă care, îngheţând, se dilată, rup agregatele de sol şi, prin dezgheţare, le eliberează, se produce de fapt o structurare, agregare mai bună a solului. Aceasta conduce la reducerea ponderii argilei în compoziția mecanică a solului, deci reducerea rezistenței la arat, cu alte cuvinte reduce efortul utilajelor agricole, le sporeşte acestora productivitatea, le reduce uzura, precum şi efortul financiar al fermei. Efectuând din toamnă arăturile pentru însămânțările de primăvară, practic natura ne aduce profit şi material – prin producţii mai mari şi mai bune, financiar – prin reducerea cheltuielilor şi creştere a veniturilor, dar şi fizic – prin reducerea efortului şi a uzurii utilajelor. Ne putem permite oare să dăm cu piciorul acestor avantaje? Aceste arături, cunoscute şi sub denumirea de ,,ogoare de toamnă” trebuie efectuate imediat după încheierea semănatului de toamnă şi a eliberării, într-un fel sau altul, a terenului de resturile vegetale ceea ce calendaristic poate începe pe la jumătatea lunii octombrie şi se va încheia odată cu venirea înghețului puternic la sol. Este practic obligatorie efectuarea ogoarelor de toamnă, dar total contraindicată, dacă nu interzisă, ararea terenului umed, prea puternic uscat sau puternic înghețat. În aceste condiții nu numai că se destructurează, fărâmă, agregatele mari de sol, dar crește nepermis ponderea particulelor mici şi mai ales foarte mici, argiloase, ceea ce conduce fără dubii la compactarea solului şi astfel, în loc să facem bine, mai mult înrăutățim însușirile solului.
Practic, agricultura de azi nu mai are nimic, dar absolut nimic, în comun cu plugăritul de pe vremuri.
Astăzi, agricultura este mai ales agrotehnică, ştiinţă, practică superioară. În următorul articol vom detalia motivațiile biologice în favoarea efectuării ogoarelor de toamnă.
Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii, consultați cartea mea, „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole”, ediția 2020.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare, a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI
