Agricultura pe înțelesul tuturor – Arbuștii fructiferi

819
Prunus dulcis

14 – Migdalul – 5
6 – Tehnologia de cultură este cea comună tuturor plantelor pomicole, cu mici amendamente. După pregătirea terenului se fac gropi de 50 / 50 / 50 cm în schema de plantare descrisă anterior. De precizat că epoca de plantare cea mai bună este toamna pentru a permite o mai bună înrădăcinare a plantelor care pornesc în vegetație primăvara devreme. Pentru a asigura o prindere mai bună se vor uda cu 10 – 20 l apă / groapă chiar dacă pământul este umed. Puieții trebuie plantați cu punctul de altoire la 4 – 5 cm deasupra solului pentru a evita putrezirea punctului de altoire sau emiterea de rădăcini din altoi care ar sensibiliza plantele la atacul bolilor și dăunătorilor din sol. Deoarece migdalul este practic autosteril se vor planta un soi de bază cu o pondere de 50 % încadrat de două soiuri polenizatoare cu pondere de 25 % fiecare, în schema 2 rânduri soi de bază încadrate de câte un rând din cele două soiuri polenizatoare. Redăm în tabelul următor structura soiurilor în funcție de compatibilitatea la polenizare.

Nr. crt Soiul de bază Soiurile polenizatoare
1 Dreik Nec Plus Ultra, Non pareille
2 YXL Nec Plus Ultra, Non pareille
3 Non pareille YXL, Dreik
4 Languedoc Dreik
5 Nec Plus Ultra YXL, Prințesa
6 Ferragnes Ferrrastar, Ferraduel
Pentru o mai bună polenizare, deci și rodire, este bine ca în perioada înfloririi în plantație să fie introduși și stupi de albine. De fapt migdalul este și o bună plantă meliferă căci asigură sursă de cules albinelor primăvara foarte de timpuriu, iar mierea de flori de migdal este de foarte bună calitate. Migdalul este o plantă iubitoare de lumină și de aceea este preferabil ca schema de plantare să fie mai rară decât mai deasă căci prin îndesire plantele se umbresc prea mult, ramurile au tendință verticală și fructifică la extremități. Aceasta poate conduce chiar la moartea prematură a plantelor. Toate soiurile raionate pentru România presupun conducerea pe trunchi înalt și cu coroană vas. Cu cât potențialul de fertilitate naturală a solului este mai mare cu atât distanțele de plantare se măresc și invers în cazul solurilor mai puțin fertile.
7 – Întreținerea solului presupune ogor negru, curat de buruieni, în plantațiile tinere, iar în plantațiile intrate pe rod pot alterna intervale înierbate cu intervale ogor negru a căror așezare se schimbă după 3 – 4 ani când se depreciază covorul verde al intervalului înierbat. Acum se aplică și îngrășăminte organice în cantitate de 30 – 40 to / ha, practic câte 10 to gunoi / ha pentru fiecare an de durată a covorului înierbat. Din structura de ierburi cultivate în acest mod trebuie să lipsească lucerna care este o plantă foarte mare consumatoare de apă și poate conduce chiar la distrugerea pomilor. Este indicat trifoiul alb în amestec cu graminee perene și se exclude și trifoiul roșu, deoarece florile sale sunt sursă de hrană pentru bondari care la rândul lor sunt căutați de șoarecii de câmp. În timpul iernii acești șoareci pot roade coaja coletului pomilor ceea ce conduce la uscarea pomilor. În plantațiile tinere se pot cultiva pe intervale plante prășitoare cu talie mică precum pepeni, fasole, cartofi, alte legume dar nu porumb, cereale păioase sau tomate cu port înalt. De asemenea, trebuie evitată cultivarea de castraveți sau dovleac, deoarece sunt plante agățătoare care pot afecta foarte mult tinerele plante de migdal. Pentru ogorul negru este bine ca în luna septembrie, după căderea frunzelor, să se facă arătura de toamnă cu încorporarea gunoiului de grajd. Nu se poate limita doar la săparea proiecției coroanei, deoarece rădăcinile migdalului se extind mult dincolo de limitele acesteia. Peste iarnă plantele tinere se protejează contra iepurilor sau altor ierbivore prin învelire cu material textil, polietilenă sau deșeuri de furnir. Cel mai bine este însă împrejmuirea plantației cu gard din plasă de sârmă îngropată 10 – 15 cm în sol.
8 – Fertilizarea Migdalul este un mare consumator de elemente nutritive, mai ales de azot și potasiu, și de aceea se impune administrarea de îngrășăminte chimice în raportul NPK de 1:0,8:1,5. Azotul, în doză de 100 kg s a / ha, se va administra în trei etape. Prima tranșă, o treime din doză, se administrează toamna sub brazdă ca să fie accesibil plantelor primăvara timpuriu, a doua treime se administrează cu 2 – 3 săptămâni înainte de înflorit, iar ultima parte în iunie – iulie. Toamna odată cu azotul se administrează și întreaga doză de fosfor și potasiu. De asemenea odată la 3 – 4 ani, odată cu desființarea intervalului înierbat și înființarea noului interval, se vor administra 30 – 40 to gunoi de grajd bine compostat / ha ( cam 10 to / ha pentru fiecare an scurs de la vechea aplicare.

irigare migdal14 – Migdalul – 6
9 – Irigarea. Deși migdalul este cunoscut ca o plantă mare consumatoare de apă el are o mare putere de extragere a apei din sol căci rădăcinile sale pătrund în sol chiar până la 6 – 7 m adâncime și se întind lateral mult dincolo de limitele proiecției la sol a coroanei. Așa că explorează un mare volum de sol, ceea ce îi permite să se dezvolte și pe solurile sărace, scheletice și în regiuni aride. Acesta însă se dovedește pretențios la umiditatea atmosferică încă de la înflorire și dacă aceasta este constant la un nivel ridicat coroborată și cu temperatura ridicată se favorizează proliferarea bolilor și a dăunătorilor, ceea ce poate conduce până la pierderea recoltei. Dacă rezerva de apă din sol este redusă în perioada de creștere a sâmburelui și de întărire a endocarpului, coaja sâmburelui practic lunile iunie – iulie, fructele rămân mici și de calitate inferioară, iar dacă acest deficit se manifestă în faza de maturare a fructelor, septembrie – octombrie, mezocarpul, coaja verde, exterioară nu va crăpa și nu va elibera ușor fructele și astfel acestea vor fi depreciate calitativ, iar diferențierea mugurilor de rod va încetini. Astfel poate fi pusă în pericol și recolta anului următor și chiar rezistența plantelor la gerurile de peste iarnă. Pentru aceasta se impune ca în aceste fenofaze să fie udate ușor plantele, dacă precipitațiile sunt absente. Pentru aplicarea acestor udări sunt pretabile și metodele clasice de udare, prin inundare, pe brazde, prin aspersiune dar și cele modern ca picurarea superficială (la suprafața solului) sau cea subterană, precum și microaspersiunea care sunt metode economice de irigare. În aspersiune se vor folosi aspersoare joase care să distribuie apa pe sub coroana migdalilor, iar la irigarea prin picurare se va crește numărul de picuratoare odată cu creșterea în volum a plantelor. Fiindcă distanța între rândurile de migdal este mare (5 – 7 m) cu timpul vor fi amplasate câte două coloane de picuratoare de fiecare parte a rândurilor, prima la distanța de 1 m față de pomi, iar următoarea la distanța de 1 m de prima. Rădăcinile migdalului se dezvoltă mult lateral și vor accesa ușor această apă. Noi recomandăm această metodă de udare căci este economică și nu sporește umiditatea atmosferică care favorizează atacul de boli și dăunători. Totodată prin această metodă se pot administra și substanțe fertilizante – fertigație – ceea ce duce și la economia de timp și de forță de muncă.
10 – Tăierile tehnologice sunt mult mai reduse ca volum, dar mai ales ca dificultate, complexitate decât la celelalte specii de pomi și arbuști fructiferi. Astfel tăierile de formare a coroanei sunt cele mai importante și debutează fie de la plantare, dar mai bine timpuriu primăvara înainte de pornirea în vegetație a tinerelor plante și presupun scurtarea tijei tulpinei la înălțimea de 60 – 80 cm deasupra unei porțiuni care conține mulți muguri vegetativi din care se vor alege și forma ramurile de schelet conform tipului de coroană preferat. Recomandăm coroana vas, deoarece aceasta răspunde cel mai bine pretențiilor de lumină ale plantei. Formarea acestei coroane se face după tipicul comun tuturor speciilor pomicole care sunt conduse astfel. Se va urmări crearea unei coroane rarefiate, care să permită pătrunderea cu ușurință a luminii și aerului în interior. Coroanele îndesite conduc la creșterea vertical a ramurilor, la uscarea lăstarilor din interior și deci la degarnisire, fenomen total nedorit în orice plantație pomicolă. Tăieturi cu diametrul mai mare de 10 mm se vor da cu vopsea de ulei după perierea de rumeguș pentru a evita pătrunderea prin aceste răni a agenților patogeni. După intrarea pe rod a migdalului se vor aplica anual tăieri de rodire care sunt simple și ușoare, constând în înlăturarea ramurilor rupte, uscate și a celor de subschelet mai vechi de 4 – 5 ani pentru aerisirea coroanei și stimularea formării altor formațiuni de rod. Ramurile mai lungi de 50 – 60 cm se scurtează la jumătate, lăstarii verticali (lacomi) se elimină. Migdalul rodește timp de 4 – 5 ani pe aceleași formațiuni și de aceea nu se impune anual stimularea apariției altora noi, ci doar înlăturarea celor bătrâne, epuizate. Toate tăierile în uscat se completează cu lucrări în verde care constau în plivitul lăstarilor nedoriți, cârnitul celor care trebuie să-și stopeze creșterea sau să ramifice anticipat.
11 – Recoltarea fructelor se face manual în grădinile familiar și a pomilor răzleți sau mecanizat, prin scuturare mecanică, a plantațiilor comerciale. Această operațiune începe atunci când coaja exterioară, verde a fructelor s-a înnegrit și a crăpat eliberând ușor sâmburii (ca la nuci). Fructele coapte se culeg cu mâna din pomi, de pe scări duble. Un om poate culege zilnic 100 – 120 kg fructe. Nu se recomandă scuturarea fructelor prin batere a ramurilor cu bețe deoare formațiunile de rod sunt fragile și se rup ușor ceea ce va conduce la diminuarea potențialului de producție pentru anii următori. Nu se recomandă nici urcarea în pomi, deoarece ramurile migdalului sunt fragile și se rup ușor sau de despică de la inserție. Indiferent de metoda de recoltare sub pomi se aștern prelate pentru a facilita strângerea ușoară a fructelor și a evita murdărirea acestora de pe pământ ceea ce ar conduce la înnegrirea sâmburilor și deprecierea lor calitativ. Fructele recoltate premature sau care nu se desprind din coajă se adună separate și se așează în grămezi înalte până la 30 – 40 cm, se umectează și apoi se acoperă cu prelate sau alte obiecte iar după o săptămână de stat aici se vor separa ușor de coji. Un om poate decoji zilnic 120 – 130 kg fructe. Fructele recoltate premature constituie o recoltă de calitate slabă. Sâmburii recoltați se expun timp de câteva zile la soare în strat gros de 20 – 30 cm și se răvășesc periodic pentru uscare, iar apoi, după sortare, se depozitează pe rafturi în straturi groase până la 50 – 60 cm, în încăperi întunecoase, ferite de ger sau acțiunea direct a precipitațiilor. Sâmburii mai pot fi stocați și în saci de iută sau de rafie care nu se depozitează direct pe podele, ci se așează pe grătare pentru evitarea mucegăirii. Nu este permisă stocarea sâmburilor în saci etanși, din polietilenă căci mucegăiesc ușor. Momentul când fructele s-au uscat bine și pot fi depozitate spre păstrare se stabilește prin frângerea miezului între degete. Dacă acesta se îndoaie și nu se rupe ușor – se continuă uscarea până când procedând astfel miezul se va frânge ușor între degete, pocnind. Pentru albirea sâmburilor, mai ales a celor cu coajă subțire, se procedează la afumarea lor cu sulf (ca la butoaiele de vin) timp de 15 – 20 minute, în încăperi relativ etanșe, înainte de depozitare. Este recomandabil ca fructele să fie comercializate în coajă și nu ca miez, migdale ca atare. La cumpărarea unor sâmburi se procedează la scuturarea câte unuia și dacă se aude miezul mișcându-se în interior se refuză căci sunt învechite, în curs de depreciere. O plantație de 1 ha de migdal bine întreținută și exploatată poate aduce venituri anuale chiar de peste 8.500 euro și rămâne în exploatare chiar și 50 – 60 de ani.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here