Aglomeraţie la ridicarea alimentelor de la UE

377

ajutoare alimentare 1Ieri dimineaţă, încă de la ora 7:00, zeci de târgujieni ce fac parte din categoriile defavorizate s-au aşezat la uşile Cantinei de Ajutor Social din cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu. Aceştia nu au plecat acasă, până ce plasele nu le-au fost umplute cu orez, lapte praf, făină sau biscuiţi.

Programul european de distribuţie a produselor alimentare PEAD 2011 pentru cele patru categorii de persoane defavorizate a debutat în judeţul nostru. La nivelul judeţului Gorj, pentru programul PEAD 2011, se află pe liste un număr de 8.457 de cetăţeni care primesc ajutor social, 5.044 de şomeri, 14.674 de pensionari şi 8.847 de persoane cu handicap. Fiecare beneficiar din categoriile defavorizate menţionate mai sus înscris pe listele primăriei de care aparţine, înscris pe listele iniţiale, va ridica 15 kilograme de făină albă de grâu tip 650, 10 kilograme de mălai extra, două kilograme de paste făinoase, 1,1 kilograme biscuiţi, nouă kilograme de orez şi 1,5 kilograme de lapte praf. Judeţului nostru îi vor fi distribuite în programul PEAD 2011 un total de 563.620 de kilograme de făină albă, 394.646 kilograme de mălai, 82.762 kilograme de paste făinoase, 44.033 kilograme de biscuiţi, 347.088 kilograme de orez şi 72.293 kilograme de lapte praf, valoarea tuturor acestor cantităţi fiind de 3.527.714,90 de lei.

Îngrămădeală la Târgu-Jiu

Deşi pentru a-şi ridica alimentele, autorităţile i-au anunţat pe beneficiari să vină în anumite zile şi pe anumite categorii, s-au mai făcut şi excepţii deoarece oamenii nu au dorit să plece acasă cu ajutoare alimentare 2mâna goală. Împărţirea alimentelor a început de la ora 8:00 a dimineţii, când zeci de săraci deja se aflau la uşile sediului DPPS Târgu-Jiu. „Şi în acest an am primit alimentele care ne sunt foarte necesare în bucătărie. Am venit să le luăm cu căruţul. În afară de ulei şi zahăr, am primit multe alte alimente. De sâmbătă ne-au anunţat să venim după ele. Ne-ar fi trebuit şi zahăr şi ulei, dar sunt bune şi cele pe care le-am primit. Putem face din ele gogoşi, mămăligă, biscuiţii îi dăm la nepoţi”, a declarat o beneficiară. De asemenea, o altă târgujiancă trecută de vârstă a doua, pe nume Floarea Baldovin, din cartierul Obreja, se declară mulţumită de tot ce a primit de la autorităţi şi speră ca acest gest să se repete şi în anii următori.

Ajutor de la Poliţia Locală

Ion Bucică, directorul adjunct al DPPS Târgu-Jiu, spune că pentru ieri au fost programaţi la ridicarea ajutoarelor alimentare beneficiarii târgujieni care intră în categoriile persoanelor cu ajutor social şi cele cu handicap, urmând ca astăzi următorii să fie pensionarii cu venituri sub 400 de lei pe lună. „De azi (n.r. ieri), Primăria Târgu-Jiu distribuie ajutoarele primite de la Uniunea Europeană. Mâine au prioritate pensionarii deoarece i-au grupat astfel încât să nu fie aglomeraţie şi să evităm incidentele. La nivelul municipiului Târgu-Jiu, un număr de 5.500 de persoane beneficiază de ajutoare alimentare”, a declarat Bucică. Pentru transportarea la domiciliu a alimentelor, oamenii au primit ajutor de la organele Poliţiei Locale Târgu-Jiu, care au făcut mai multe drumuri pentru a le da o mână de ajutor săracilor. Furnizarea de ajutoare alimentare, din fonduri europene, pentru persoanele defavorizate se află în al treilea an de derulare în România. PEAD este finanţat din bugetul FEGA al Uniunii Europene. Resursele financiare şi materiale puse la dispoziţia executării PEAD în 2011 sunt alocate statelor membre participante la acest plan, prin Regulamentul 1111/2009. PEAD 2011 va fi finalizat până la data de 31 decembrie 2011, dată până la care ajutoarele alimentare vor ajunge în depozitele Consiliilor judeţene, urmând ca acestea să finalizeze la rândul lor distribuţia către primării, inclusiv către beneficiari, până în primăvara anului 2012.

Izabella Plăstoi

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here