Afaceri în celuloză şi hârtie! – Grupul Succes, interesat de achiziţionarea unui fost combinat din Severin

451

Celrom, fostul combinat de celuloză şi hârtie, situat în Drobeta Turnu Severin, ar putea fi preluat, în scurt timp, de grupul de firme Succes, din judeţul Gorj. Grupul se află deja în avansate negocieri cu responsabilii fostei fabrici, care înregistrează acum, chiar şi la doi ani după ce şi-a închis porţile, datorii în valoare de 16 milioane de euro.

Fabrica, considerată nu demult drept cel mai mare producător de acest tip din Europa, se află în gestiunea unor lichidatori judiciari. Grupul Succes, potrivit autorităţilor din Severin, va închiria pentru început fabrica, o va repune în funcţiune, testând în special echipamentele, abia după care va cumpăra activele şi pasivele acesteia. Administratorul grupului Succes este dispus însă să achite, mai susţin autorităţile judeţene, debitele de circa 150.000 lei pe care Celrom le are la furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, astfel încât instalaţiile de producere a celulozei şi hârtiei să fie rebranşate la reţele de alimentare.

Obligaţi, 25 de ani, să producă hârtie

Săptămâna viitoare, noul investitor, autorităţile judeţene dar şi lichidatorii judiciari vor discuta detaliile referitoare la reluarea producţiei, solicitând reprezentantului grupului de firme din Gorj, ca timp de două decenii şi jumătate să nu modifice obiectul de activitate al combinatului de celuloză şi hârtie. Dacă fabrica va fi repusă în funcţiune, foştii salariaţi în număr de 700, aflaţi acum în şomaj, s-ar putea reîntoarce la muncă.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here