Activitatea parlamentarilor gorjeni, creionată în recenta ediţie a IAP

227

Cea de-a patra ediţie a Indicelui agregat al Activităţii Parlamentare (IAP) a publicat clasamentul grupurilor parlamentare şi al parlamentarilor în actualul mandat, la finalul celei de-a şaptea sesiuni. În acest top, fie că vorbim de deputaţi ori senatori, se regăsesc şi parlamentarii de Gorj. De asemenea, în recenta ediţie a IAP a fost introdus şi clasamentul pe judeţe.

În topul celor mai activi 15 bărbaţi parlamentari din Senat figurează şi senatorul de Gorj, Tudor Barbu. Liberalul ocupă poziţia cu numărul 10, indicele activităţii parlamentare fiind de 131.45, Barbu având la finele celei de-a şaptea sesiuni parlamentare 37 de iniţiative legislative, 470 de luări de cuvânt, 6 declaraţii politice, 5 întrebări şi interpelări, dar şi 9 moţiuni semnate.

Cea mai recentă ediţie a IAP are o anexă destinată clasamentului tuturor judeţelor din ţară privind valoarea indicelui activităţii parlamentare. În acest clasament, Gorjul se află abia pe poziţia cu numărul 32, indicele activităţii parlamentarilor ce reprezintă judeţul nostru în Camera Deputaţilor şi la Senat fiind de doar 36.82. În ceea ce priveşte activitatea fiecărui parlamentar, IAP arată că deputatul gorjean Vasile Popeangă a avut 57 de iniţiative legislative, 87 luări de cuvânt, 68 de declaraţii politice, 21 de întrebări şi interpelări, nicio moţiune semnată, indicele activităţii parlamentare a acestuia fiind de 55.6. Şi deputatul Scarlat Iriza are un indice de 49.7 ce corespunde: 45 de iniţiative legislative, 59 luări de cuvânt, 58 declaraţii politice, 4 moţiuni semnate şi 63 de întrebări şi interpelări. Indicele activităţii parlamentare a independentei Camelia Khraibani este de 49.25, având la activ 26 de întrebări şi interpelări, 47 luări de cuvânt, 45 de declaraţii politice şi 82 de iniţiative legislative. Senatorul ALDE, Dian Popescu are un indice al activităţii parlamentare de 12.65, după cea de-a şaptea sesiune acesta punctând 29 de iniţiative legislative, 13 luări de cuvânt şi 7 moţiuni semnate.
Un indice ridicat îl are şi deputatul PSD Mihai Weber – 45.9, pesedistul având la activ o singură moţiune semnată, 62 de iniţiative legislative, 52 luări de cuvânt, 50 de declaraţii politice şi 28 de întrebări şi interpelări. La polul opus, colegul său de partid, senatorul de Gorj Mihnea Costoiu are un indice al activităţii parlamentare destul de scăzut, de doar 10.9, ce corespunde unui număr de 21 de iniţiative legislative, 16 luări de cuvânt şi 4 întrebări şi interpelări. Indicele lui Costoiu este unul apropiat de cel al fostului prim-ministru Victor Ponta, deputat de Gorj, care după cea de-a şaptea sesiune parlamentară are un indice de 10.95, punctând două moţiuni semnate, 37 luări de cuvânt şi 5 iniţiative legislative.
Şi liberala Niculina Mocioi a ajuns după ultima sesiune parlamentară să aibă un indice al activităţii de 34.7, corespunzător a 19 moţiuni semnate, 38 întrebări şi interpelări, 8 declaraţii politice, 30 luări de cuvânt şi 60 de iniţiative legislative. Ion Cupă, liderul ALDE Dolj şi deputat de Gorj al acestei formaţiuni, a ajuns la un indice al activităţii parlamentare de 15.35, acesta având în portofoliu 7 întrebări şi interpelări, 6 moţiuni semnate, 10 declaraţii politice, 12 luări de cuvânt şi 29 de iniţiative legislative.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Daca esti asa activ spune la mafiotii aia din Bucuresti cate judete are tara asta.Sigur sunt care nu stiu.Si mai spune ca celelalte judete sunt in lipsa de spitale,doctori,nu avem unde muncii,taxe si impozite la alimente de ne ingroapa,salarii mici.Nu credeti ca la populatia actuala a tarii 300 de parlamentari ar ajunge?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here