Acsinte şi Medina părăsesc Pandurii! Gorjenii, aproape să aducă “un fotbalist român de mare valoare”

358

Pandurii nu a definitivat încă lotul de jucători cu care va ataca prima parte a sezonului. Litigiile cu Florin Acsinte şi Dan Nistor i-au determinat pe gorjeni să vadă dacă există o cale de înţelegere pentru a continua colaborarea. Cum nu s-a ajuns la un numitor comun, Acsinte este primul fotbalist care şi-a reziliat contractul, în timp ce negocierile cu Nistor continuă: “Am ajuns la o înţelegere amiabilă. Am negociat suma pe care o avea de primit, i-am dat liber să plece acolo unde doreşte el. Am retras orice altă acţiune. Sigur, a fost o înţelegere legată de termenii colaborării şi cred că odată cu asta s-a terminat episodul Acsinte. Îi mulţumim pentru cât a evoluat la noi şi sperăm să-şi facă meseria în continuare foarte bine. Şi cu Dan Nistor am avut o discuţie. În continuare sunt deschis negocierilor cu el sau cu agentul său. Departamentul juridic ne-a recomandat să facem recurs la ultima decizie şi în condiţiile în care nu am ajuns la un numitor comun vom urma litigiul, pentru că e normal. În orice litigiu, orice parte poate să câştige şi în condiţiile în care se va da şi o decizie definitivă, normal că o vom respecta, indiferent dacă ne convine sau nu”, a declarat preşedintele Narcis Răducan.
Cum plecarea lui Acsinte a lăsat un gol în flancul stâng al defensivei, oficialii gorjenilor caută soluţii pentru a amortiza pierderea acestuia. “Suntem descoperiţi acum cu plecarea lui Acsinte, poate pe ultima sută de metri încercăm aducerea unui jucător, bineînţeles nu va fi ceva de lux. Trebuie dublată poziţia şi avem câteva variante în minte”, a spus Răducan. Acesta a adăugat că Pandurii ar putea aduce un fotbalist român de valoare, iar un schimb cu Armiche Ortega, spaniolul adus în această vară, este luat în calcul. Dacă nu se va concretiza “trocul”, Ortega are oricum şanse minime de a mai continua la Tg-Jiu.
“Împreună cu Petre Grigoraş luăm în calcul un schimb pe o poziţie de atac, mă refer la poziţia lui Armiche Ortega. Este unul dintre jucătorii nou veniţi care nu s-a acomodat aşa cum am dorit şi există posibilitatea să facem un schimb cu un jucător român de mare valoare. Dacă vom reuşi să convingem jucătorul român să vină pe acelaşi salariu care îl are Armiche, şi sigur să plece Ortega, foarte bine. Dacă nu, probabil că ne vom despărţi de Ortega, a avut deja o perioadă de acomodare şi în condiţiile astea nu vom încerca la nesfârşit adaptarea lui. Şi el e nefericit că nu evoluează în primul 11 şi vom găsi un numitor comun pentru a ne despărţi. N-aş dori să facem niciun euro în plus costuri”, a spus Răducan.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here