Accidentele de muncă, în scădere la Gorj

435

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au avut în vedere, pe durata celor 8 luni de controale, pe lângă combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare şi controlul securităţii şi sănătăţii în muncă. A existat o scădere în ceea ce priveşte accidentele cu incapacitate temporară de muncă faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011.

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2012 inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj, compartimentul Control Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat un număr de 1.018 controale la 914 unităţi din Gorj în urma cărora au fost identificate 1.631 de neconformităţi pentru care s-au dispus măsuri de remediere.
Inspectorii au acordat în acest an o atenţie deosebită informării şi conştientizării angajaţilor şi partenerilor sociali asupra riscurilor existente la locurile de muncă şi a măsurilor de prevenire şi protecţie care trebuie luate prin organizarea de acţiuni conform Programului anual de acţiuni al I.T.M. Gorj (Campania europeană privind “Riscurile psiho-sociale la locul de muncă”, Sărbătorirea Zilei Internaţionale a sănătăţii şi securităţii în muncă, campanii naţionale organizate de Inspecţia Muncii de conştientizare şi sensibilizare a lucrătorilor privind riscurile de accidentare, etc..)
“În primele 8 luni ale anului 2012 ITM Gorj a înregistrat şi raportat la Inspecţia Muncii Bucureşti un număr de 46 de accidente cu incapacitate temporară de muncă, o persoană în urma accidentului a rămas cu invaliditate şi o persoană a fost accidentată mortal. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011 a existat o scădere deoarece atunci au fost înregistrate 51 de accidente cu incapacitate temporară de muncă, 4 persoane au rămas invalide şi au avut loc 5 accidente mortale”, a precizat Gheorhiţă Cusma, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.

Principalele deficienţe
Neconcordanţele depistate de către inspectorii ITM au vizat: lucrătorii care executau lucrări pentru care nu aveau atestată pregătirea profesională; instruirea periodică nu era completată de demonstraţii practice; nu a fost întocmită decizia cu persoanele care răspund de asigurarea utilajelor; angajatorul nu a luat măsuri privind acordarea primului ajutor; controlul medical periodic nu a fost efectuat periodic; evaluarea riscurilor nu era întocmită pentru toate locurile de muncă. Cu ocazia cercetării accidentelor de muncă şi a controalelor efectuate la angajatori, inspectorii de muncă au aplicat un număr de 1.631 sancţiuni contravenţionale, dintre care 89 sunt amenzi în valoare de 338.000 lei şi 1.542 avertismente. Obiectivul principal al ITM Gorj a constat în intensificarea controalelor pentru prevenirea muncii nedeclarate şi conştientizarea angajatorilor pentru a-şi schimba atitudinea faţă de munca nedeclarată.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here