Accente critice – Cu spatele la Cultura populară!?

517

În trecere prin faţa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, ieri, am dat peste un afiş misterios. La început nu ne-a venit să credem ochilor: se anunţau Zilele Culturii Populare.

Unde, când şi care vor fi acţiunile nu ne-am lămurit deloc! Başca faptul că, aşa cum se vede din imaginea alăturată, superbele fete îmbrăcate în frumoase costume populare gorjeneşti erau toate cu spatele. Practic, ne invitau cu fundul. Dacă nu cumva sunt prea licenţios. Ceva mai târziu, nu se ştie cine a lipit o hârtie – un print – din care aflăm că manifestarea va fi între 13-15 august 2015. Alte detalii lipsesc cu desăvârşire. Nu aveam cum să ne informăm, directorul CJCPCT Gorj, scriitorul Ion Cepoi, fiind în concediu.
Din câte ştiu, luna trecută a avut loc o Tabără de pictură – icoane – alcătuită din pictori români şi bulgari. Se spunea pe atunci, că lucrările vor fi prezentate într-o expoziţie în Sala „Florin Isuf”, aflată la parterul Centrului.
Dar, tot o vorbă populară ne zice că atunci „Când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă!”! La lipsa de informaţii, se adaugă cel mai neplăcut fapt, puţin jignitor, cu fetele ce stau cu spatele la aceia pe care-i vor participanţi ori invitaţi la nu se ştie ce.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here