A început ultima etapă de înscriere în învăţământul profesional

373

Cea de-a treia şi ultima etapă de înscriere în învăţământul profesional a început ieri. Elevii care au terminat clasa a IX-a şi doresc să înveţe o meserie au la dispoziţie în această etapă peste 100 de locuri în şcolile profesionale din judeţ.

Programul „Alege-ţi drumul” se adresează tuturor elevilor clasei a IX-a cuprinşi în învăţământul liceal, care doresc să beneficieze de oportunităţile oferite de o profesionalizare accelerată, prin trecerea la un program specializat. La acest program pot accede, de asemenea, elevii care au promovat cel puţin clasa a IX-a de liceu, dar care şi-au abandonat ulterior studiile, precum şi elevi din seriile anterioare care au finalizat şcoala de arte şi meserii. Iniţial, la dispoziţia elevilor gorjeni care doresc să înveţe o meserie au fost puse 252 de locuri în 7 unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional „Gheorghe Tătărăscu” Rovinari, Colegiul Auto „Traian Vuia” Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic Mătăsari, Colegiul Tehnic Motru, Grupul Şcolar Industrial Bustuchin, Grupul Şcolar Industrial Energetic Turceni şi Liceul Tehnologic Bîlteni. Mai bine de jumătate dintre acestea (133) au fost însă ocupate în primele două etape de înscriere.

119 locuri rămase neocupate
Elevii care vor să înveţe o meserie mai au la dispoziţie 119 locuri. Înscrierile se desfăşoară în perioada 27-31 august, iar dosarul de înscriere trebuie să conţină următoarele documente: cerere tip de înscriere; copie după certificatul de naştere sau după cartea de identitate; documente care să ateste situaţia şcolară pentru ultimul an de studiu promovat (foaie matricolă pentru clasa a IX-a sau după caz, certificat absolvire sau certificat de calificare în urma finalizării şcolii de arte şi meserii). Programul „Alege-ţi drumul” se va desfăşura pe o perioadă de doi ani, ca parte a filierei tehnologice a învăţământului liceal. În primul an, pregătirea teoretică reprezintă 40% în ansamblul formării oferite, în timp ce pregătirea practică va reprezenta 60%. În al doilea an de învăţământ profesional, importanţa pregătirii teoretice va scădea până la un sfert din totalul orelor, în timp ce accentul se va pune în mai mare măsură pe pregătirea practică, cu o pondere de 75%. Finalitatea programului constă în dobândirea unui certificat de calificare profesională cu care se pot angaja imediat după terminarea studiilor, în România şi în Uniunea Europeană. De asemenea, în urma finalizării programului, cursanţii vor dobândi certificatul de absolvire a învăţământului obligatoriu, certificat care le va permite să continue în învăţământul liceal din clasa a XI-a. Anul acesta, programul a demarat pe data de 7 mai; prima etapă de înscrieri s-a desfăşurat în perioada 7-31 mai, iar cea de-a doua în perioada 11-25 iunie.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here