A început programul „O săptămână la munte”

309

P5071166Gorjenii care vor să-şi petreacă vacanţa de iarnă la munte pot beneficia de ofertele programului „O săptămână la munte”, relansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc împreună cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Durata sejurului este de 5 nopţi iar programul se derulează în intervalul 16 octombrie – 16 decembrie 2011. Programul „Mini preţuri de vacanţă – O săptămână la munte” s-a bucurat de o mare popularitate în rândul turiştilor datorită preţurilor mici. Astfel, tarifele pentru un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, variază între 161 lei/sejur la 2 stele, 259 lei/sejur pentru cazare la 3 stele şi 368 lei/sejur la unităţi de cazare de patru stele. Programul este deja disponibil exclusiv prin agenţiile de turism membre ANAT din toată ţara. Programul “O săptămână la munte” a fost lansat în toamna anului 2008 de FPTR, având drept obiective ameliorarea eficienţei economice a activităţilor turistice din zona montană şi facilitarea accesului la servicii turistice a unor categorii largi ale populaţiei. Până în prezent s-au derulat şapte ediţii ale programului, respectiv toamna 2008, primăvara şi toamna 2009, primăvara şi toamna 2010, primăvara 2011. Tarifele de cazare, pe persoană, fără servicii de masă, aferente unui pachet de 5 nopţi, au rămas constante pe parcursul celor 4 ediţii, respectiv 161 lei la categoria 2 stele, 259 lei la categoria 3 stele şi 368 lei la categoria 4 stele. Cele mai multe structuri turistice participante la program sunt situate în judeţele Prahova şi Braşov.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here