A fost ales un nou “Ucenic chef”

289

Concursul “Ucenic Chef”, organizat şi anul acesta de Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu, şi-a desemnat joi câştigătorul. Ca şi anul trecut, titlul de “Ucenic Chef” a revenit unui băiat. Numele său este Bogdan Cernăianu şi a reuşit să impresioneze juriul preparând un piept de raţă cu legume sote şi sos demiglace.

Picture 024Muşchiuleţ de porc în crustă de verdeţuri pe pat de legume, turnedou gratinat cu legume julien, muşchi de vită cu zucchini pe pat de ciuperci şi sos de vişine, beef Wellington cu cartofi Hasselback şi sos de vin roşu, muşchi de porc cu struguri şi migdale, piept de pui cu coşuleţe de primăvară – acestea sunt doar câteva dintre preparatele cu care cei zece elevi care au participat joi la finala concursului de gătit “Ucenic Chef”, organizat de Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu, au încercat să-i impresioneze pe membrii juriului, sperând să-şi adjudece astfel titlul de “Ucenic Chef”. “Este finala celei de-a doua ediţii a concursului «Ucenic Chef». Ne bucurăm foarte mult că a avut loc şi ne bucurăm în primul rând de susţinerea agentului economic, adică SC Crescendo SRL. Participă un număr de zece elevi, dintre care opt sunt de la Colegiul Economic «Virgil Madgearu» şi doi de la licee din judeţ. Şi-au ales preparate destul de complicate, zic eu”, a declarat Narcisa Călugăru, coordonatorul concursului. Născută din dorinţa elevilor de a-şi demonstra talentele culinare, această competiţie a oferit deja unui tânăr posibilitatea de a vedea dacă o carieră de bucătar este sau nu ceea ce îşi doreşte cu adevărat. Este vorba de Daniel Nicu, câştigătorul de anul trecut al concursului “Ucenic Chef”, care a asistat ieri la prepararea mâncărurilor.
Picture 037“Concursul de anul trecut m-a ajutat. Deoarece am câştigat acel concurs am lucrat pe perioada verii la acest restaurant, mi-am îmbunătăţit calităţile în bucătărie şi mi-am dat seama ce vreau să fac pe viitor, dacă vreau să continui sau nu în acest domeniu. O să continui, îmi place foarte mult şi dacă îţi place ceea ce faci sigur o să iasă un lucru bun”, a spus acesta. Picture 050La concurs au mai asistat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, a avut şi un sfat pentru tinerii bucătari: “Bucătăria este din punctul meu de vedere extraordinar de importantă în foarte multe domenii şi poate să le aducă acestor tineri dornici să înveţe satisfacţiile pe care şi le doresc: un loc de muncă foarte bine plătit, o recunoaştere în plan profesional prin calităţile pe care le câştigă în acest moment şi un viitor liniştit. Eu îi felicit, le doresc mult succes în viaţă şi bineînţeles, le spun, aşa cum le spune şi maestrul bucătar de aici, să stea foarte aproape pentru că meseria se fură, nu se învaţă”.

Picture 052Piept de raţă cu legume sote şi sos demiglace – preparatul câştigător
Mâncărurile preparate de elevi au fost jurizate de bucătari şefi. Aceştia au decis că anul acesta titlul de “Ucenic Chef” să revină elevului Bogdan Cernăianu, care a reuşit să-i impresioneze pregătind un piept de raţă cu legume sote şi sos demiglace, preparat pentru care juraţii au avut numai cuvinte de laudă. “Ceva superb pentru un copil de vârsta lui, pentru un ucenic, ceva fantastic, care nu se face oriunde, numai în restaurantele de clasă”, a spus unul dintre juraţii.
Picture 071“Se vede că a muncit foarte mult. Preparatul respectiv e un preparat destul de greu de realizat şi am ţinut cont de acest lucru. Felicitări şi îl aşteptăm în echipa noastră”, a spus un alt membru al juriului. În ceea ce-l priveşte pe câştigător, acesta a recunoscut că a avut mari emoţii pe tot parcursul concursului; se gândeşte acum să-şi facă o carieră în domeniu. “Am avut baftă, am şi muncit, am avut emoţii mari dar în final am reuşit să câştig. A fost destul de greu, dar am avut ambiţie, dorinţă. Da, mă gândesc la o carieră în domeniu. Este o meserie destul de căutată, destul de bine plătită şi oarecum ai un pic de faimă dacă lucrezi cu anumite persoane importante din bucătărie. Mai am mult de învăţat, sunt încă la început. Trebuie să mă înveţe cineva mai multe”, a declarat acesta.
Picture 087Premiul II a revenit elevei Daniela Hortopan, iar pe locul III s-a clasat eleva Ştefania Răducan. Ceilalţi şapte participanţi (Şega Oana, Sucă Maria, Popescu Alin, Roşianu Victoria, Drăgan Cristina, Vulpe Marius Valentin, Cernăianu Răzvan) au obţinut menţiuni. Pe lângă diplomă, fiecare dintre concurenţi a primit şi o lingură mare de lemn, pe care să o folosească în viitoarea carieră de bucătari.
Roxana Lupu

Picture 091Picture 097Picture 141Picture 202Picture 205

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here