Termenul de depunere a candidaturilor pentru Consiliile Şcolare ale Elevilor, prelungit

401

Pentru a veni în sprijinul cât mai multor elevi care doresc să îşi depună candidatura pentru una din funcţiile Consiliului Şcolar din liceul său şi pentru a evita supra-aglomerarea platformei wedu.ro, Consiliul Naţional al Elevilor a alocat trei zile în plus, în care se poate depune aplicaţia.

Încă din data de 23 septembrie, elevii din întreaga ţară au putut să îşi depună candidatura pentru una din funcţiile Consiliului Şcolar din liceul său, pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor. Având în vedere faptul că în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al structurii se stipulează faptul că din fiecare unitate de învăţământ va fi ales câte un lider, orice elev care îşi doreşte să se implice în singurul for reprezentativ al elevilor din România şi să fie vocea colegilor săi, poate să aplice până în data de 17 octombrie pe funcţia potrivită. În zilele de 18 şi 19 octombrie vor fi validate candidaturile online şi în format fizic, urmând ca în perioada 20 – 26 octombrie, candidaţii să îşi desfăşoare campania electorală pentru a-şi convinge colegii că ei sunt cei mai potriviţi să îi reprezinte. Procesul electoral propriu-zis se va desfăşura în intervalul 27 octombrie – 1 noiembrie. Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului democraţiei, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare. După ce vor fi desemnaţi membrii CŞE, vor fi organizate şi alegeri pentru Consiliile Judeţene ale Elevilor (CJE), Consiliile Regionale ale Elevilor (CRE) şi Consiliul Naţional al Elevilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here